Cetatean caut identitate

As fi putut incepe cu titlul unui roman de Alexandre Dumas: "Dupa douazeci de ani".
Au trecut 20 de ani de la Revolutie. Nu stau sa despic firul in patru si sa analizez daca a fost revolutie, lovitura de stat sau "mana agenturilor straine".

Pentru cei care in decembrie '89 au iesit in strada si au murit in numele unui ideal, a fost revolutie, pentru ceilalti, inceputul unor afaceri de succes.
Pentru noi, marea majoritate, dupa atata vreme aproape ca nu mai conteaza.
Dupa 20 de ani in care certificatul de revolutionar nu mai inseamna decat garantia unor privilegii, in care 21 nu mai inseamna 21 decembrie ci o parte din numele unei statii de radio, iar sloganul "azi in Timisoara, maine in toata tara" s-a demonetizat de atata folosire in campanii de tot felul, dupa acesti 20 de ani, eu, cetatean, caut identitate.
In '89 era simplu. Eram student la una din facultatile in urma careia as fi primit repartitie intr-un oras. Viitorul nu avea prea multe necunoscute: terminai facultatea, primeai repartitie, cu o pila reuseai sa te intorci in Bucuresti, intr-un an, doi primeai de la stat o casa si, in general, ieseai la pensie de acolo de unde te angajasei prima data.
Nici viata nu era atat de complicata, frustarile, insa, erau multe. Sau asa credeam atunci.
Aveam doua ore de televizor pe zi si invatasem bulgareste ca sa vad "pe bulgari" Studio X si "Familia Guldenburg". Citeam carti cumparate pe sub mana ca si alimentele si mergeam la "bairam-uri" care se sfarseau invariabil cu lungi discutii in bucatarie. Suprema distractie, era vizionarea unui film pe video la cate un prieten care avea o tehnologie atat de evoluata adusa de "afara".
Ascultam "Europa libera" si resimteam acut lipsa accesului la informatie, alta decat cea trecuta prin filtrul propagandei comuniste.
Ii injuram pe "tovarasu" si "tovarasa" cand mergeam la sortat cartofi si ceapa sau la "defilare", cand lucram de Pasti si de Craciun sau stateam la cozi interminabile pentru orice si ne doream sa ajungem si noi "dincolo" - in Europa de Vest.
Paradoxal, radeam mult, aveam o serie inepuizabila de bancuri si speram in ceva mai bun.
Decembrie '89 ne-a adus libertatea, livrata la pachet cu un pumn de iluzii si promisiunea unui maine mai bun.
In 21 decembrie, nu stiam decat ca la Timisoara se intampla "ceva" ca lucrurile se misca. Confirmarea ne-a dat-o chiar Ceausescu intr-o aparitie televizata in 18 decembrie, care condamna interventia "agenturilor straine".
Si a pornit revolta si pe strazile Bucurestiului, cu epicentrul la Universitate. La momentul acela toti am fost cuprinsi de dorinta nestavilita de a iesi in strada si de a "face dreptate".
Pe mine tata m-a incuiat in casa si mi-a spus: "Acum unii mor si altii fac bani". Asa ca, am vazut Revolutia la Televizor.
La prima transmisiune in direct din TVR am crezut ca e o piesa de teatru: un steag gaurit in fundal si o masa de sedinta , Caramitru soptindu-i lui Dinescu: "Mircea fa-te ca lucrezi", Iliescu, Roman, Sergiu Nicolaescu, si multi altii care au devenit celebri mai apoi.
Vanatoarea de vrajitoare, "procesul" familiei Ceausescu, executia din ziua de Craciun, si primul Revelion cu muzica preluata de la televiziunile din vest.
Brusc, viitorul, se prezenta cu posibilitati nelimitate, desi usor incetosat. Dominanta era: pot sa fac orice.
Din pacate, sentimentul asta nu a tinut prea mult.
Satisfactia de a anula in sesiunea de iarna cateva examene care s-au reportat in cea de vara si bucuria de a scapa de uniforma si orele obligatorii de armata, erau intunecate de cladirile ciuruite ale orasului si, mai ales de lipsa la apel a colegilor care murisera pe strazi in numele unui ideal, iar, mai apoi, de mineriade si de dusul rece al lui Brucan care ne-a numit "stupid people" si ne-a spus ca avem nevoie de 20 de ani ca sa evoluam.
Brusc, timpul a inceput, parca, sa treaca mai repede iar adaptarea la schimbare a devenit cuvantul de ordine.
Prima a fost invazia Islamului, au aparut peste noapte "buticurile" si biscuitii turcesti, gumele Turbo, urmate de inflatia galopanta si aparitia somajului, primele televiziuni private si partidele politice.
Lipsa de informatie a fost inlocuita de program tv toata ziua, un val de ziare si mitingurile FSN.
Pentru prima data mi-am pus intrebarea " si acum incotro?".
Terminarea unei facultati nu mai garanta un loc de munca in conditiile in care fabricile erau transformate in depozite, constructiile fusesera oprite iar mult asteptatele firme vestice se lasau inca asteptate.
Frustrarile perioadei comuniste au fost inlocuite de cele ale desprinderii din supa calduta a unui viitor asigurat si de ceata zile de maine.
Cam atunci a aparut gluma cu "luminita de la capatul tunelului".
Si am tot alergat spre ea sperand ca la celalalt capat va fi mai bine.
Au aparut primele banci private si primele falimente, "Bingo, jocurile piramidale cu sperante si deziluzii, campaniile electorale "made in America", reclamele colorate si multinationalele.
Odata cu ele au aparut in calendar Valentine's Day si Haloween, masina de firma, facultatile private care pregatesc Manageri pe banda rulanta si o noua identitate: angajatul la multinationala.
O identitate ca un titlu de noblete demonstrat prin cartea de vizita, conversatiile pretioase in afacereza, ultimul tip de telefon mobil si cele mai noi gadget-uri.
Politicienii vorbeau despre crestere economica, am intrat in UE, parea ca Brucan s-a inselat iar viata evolua intr-un ritm ametitor: cluburi, mall-uri, telenovele si vacante in strainatate.
Cele doua ore de program tv, au fost inlocuite de cele 99 de canale ale televiziunii digitale, informatia filtrata de stirile de la ora 5 pline de crime si violuri, Disney de Jetix, cartile de internet. Lipsa de informatie a fost inlocuita de o invazie de stiri si tabloide si de "nevoia" de a ne raporta la "idealul american".
Dincolo de asta, e greu de vazut ca numarul de analfabeti este in crestere, ca "granarul Europei" este muncit de batrani si sufera din lipsa fondurilor, ca nu producem aproape nimic, ca sistemul medical este sarac si ca nu mai stim nici macar istoria recenta.
2009, anul 20 d.R (dupa Revolutie) ne-a adus criza mondiala si, odata cu ea, s-a intors somajul, inflatia si nesiguranta.
Realitatile ascunse sub pres nu mai pot fi negate, frustrarile anilor '90 s-au intors intr-un format nou, circul electoral a depasit orice limita apeland la sloganurile "golanilor" din Piata Universitatii.
Am senzatia ca am intrat intr-un sens giratoriu si am ratat toate iesirile, intorcandu-ma in punctul din care am plecat.
Daca privesc tot parcursul in sensul giratoriu al celor 20 de ani, constat ca singurul bun intr-adevar castigat este dreptul de a-mi spune parerea, nu si cel de a fi ascultat. In rest cel de-al treilea principiu al mecanicii enuntat de Newton, a functionat in tot ceea ce am crezut ca am obtinut: am obtinut multe ore de TV, dar a crescut analfabetismul, am obtinut slujbe bine platite, dar timpul acordat mie sau celor din jur a scazut, am obtinut accesul la informatie dar sunt bombardata de cele inutile, am scapat de doctrina comunista dar mi s-a injectat "Corporate identity". Si, peste toate, am devenit un om gri, intors, dupa 20 de ani de evolutie, in punctul de plecare in care eu, cetatean de rand, caut identitate.