luni, 23 martie 2009

'nam?

"Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti; nu din teama ca le-ai putea pierde, ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu-le"- Gelu Negrea
Ar trebui sa ne amintim mai des.
Dar, din pacate, suntem campionii cauzelor pierdute. Preferam sa luptam pana la capat pentru pansarea orgoliilor personale castigand batalii neinsemnate si, uneori, pierzand razboiul.

Culmea este ca nici macar nu ne dam seama ce pierdem orbiti fiind de castigurile marunte.
Ne bucuram stupid de "victoriile" asupra lui X sau Y, masurate doar prin nivelul de intensitate al barfelor starnite de rezultatul "luptei", si uitam sa luam in calcul impactul asupra noastra.
Preferam sa nu bagam de seama ca pentru cateva minute de orgoliu satisfacut, facem compromisuri, intoarcem si celalalt obraz si batem palma intr-un joint-venture la care nu citim randurile scrise marunt in josul paginii.
Nu ne dorim decat sa "demonstram" , sa fim cu 5 minute mai "smecheri" decat celalalt, sa purtam macar odata colierul "imunitatii", sa ne imbatam cu iluzia lui "sunt mai tare decat tine".
Totul se reduce la mica barfa, la bataia pe "popularitate", la "cine pe cine".
Si, in final, cine pe cine? Tu pe "ei", "ei" pe tine, "altii" pe "ei", si tot asa. Un cerc vicios, de impunsaturi, furtuni intr-un pahar cu apa, comentarii si "recenzii" care te acapareaza si te fac sa pierzi din vedere esentialul, uiti sa-ti pui o singura intrebare: "Merita?".
Merita sa te afunzi in mlastinile unui "Vietnam" menit sa acopere mediocritatea cu exacerbarea Ego-ului? Sa te epuizezi in batalii marunte ale unui razboi ale carui foloase le trag altii?
Chiar esti atat de mediocru incat sa-ti petreci timpul intuind miscarile si preferintele "lor", numai ca sa-ti fie bine in continuare in supa calduta in care te-ai obisnuit?
Poate nu e tocmai rau sa te retragi, lasandu-i pe ceilalti sa se bata mai departe marsaluind prin noroaiele "office", razand in urma ta, catalogand renuntarea drept infrangere: " e slab dom'le".
Uita, insa, ca li se termina stocul de sosete, pe cand tu, cel "infrant" ramai cu picioarele uscate.
Depinde ce iti doresti.
Sa te poti lupta pentru ceea ce conteaza sau sa te alegi cu reumatism.


miercuri, 18 martie 2009

Zece

Cineva spunea ca sunt oameni care intra in viata noastra pentru un minut, o zi, un an sau pentru totdeauna.
Importanta este urma pe care o lasa. Important este motivul pentru care vietile noastre se intersecteaza.
Se spune ca profesorul apare intotdeauna atunci cand elevul este pregatit.
In urma cu 10 ani, o prezentare in Lotus mi-a facut cunostinta cu unul dintre cei mai buni prieteni.
La zece ani de la Revolutie, adunasem ceva experienta, extrem de mult entuziasm si inca nu renuntasem sa cred ca drumul spre succes este presarat cu multe ore de munca.
Acum cred doar ca este in constructie.
Aveam deja ceva timp lucrat in multinationale si reusisem sa ma angajez intr-una din cele mai ravnite la acel moment.
Genul de multinationala tip fagure, dezvoltand companii proprii pentru fiecare serviciu pe care ar fi trebuit sa-l achizitioneze, astfel incat banii sunt mutati din buzunarul din dreapta in cel din stanga.
La acel moment, discutiile de business la cina sau pranz erau o practica relativ noua in peisajul romanesc, parand mai degraba o scena de film holywoodian.
Ei bine, la o astfel de cina l-am cunoscut pe Columb venit in prima sa vizita in 'Terra promesa', manager al unui proiect financiar riscant la acea vreme.
Discutii agreabile si o prezentare cumuland doua dezavantaje: Lotus si limba germana.
Soft piratat si translatarea prezentarii intr-un PowerPoint in engleza.
O alta intalnire, un sentiment de 'ne stim de multa vreme' si propunerea de a urca la bord in aventura pionierilor.
A urmat un birou cu 32 de grade la ora dimineata, dosare in stive pe podea, capsatoare zburand prin aer, "in tara asta sunt 60 de banci si un singur Florin Calinescu", drumuri nesfarsite la DGV, nesfarsite modificari de contracte, mutari, certuri pe scari, impacari la fel de rapide, contracte semnate seara in parcare, "hai sa o facem si pe asta", lectii de viata, exemplificarea lui "bufnitele nu sunt ce par a fi", accidente, sef adus de politie la sediu, ghicit in cafea, ore lungi petrecute la birou, "asta nu se face in concern", "specificul de tara", 36 de ore in picioare urmate de "multumesc", si mai multa munca, din ce in ce mai mult personal si o naparca.
Cusca cu lei si prima victorie adevarata, training-uri, umilinte, cote in crestere, din nou certuri si impacari, sedinte maraton, si iar multa munca, "autism" social, lupta cu morile de vant, grupe si grupulete, invitatia la logodna, tensiune si exod.
Alte lectii de viata, alte batalii si armele secrete ale lectiilor deja invatate.
Se implinesc 10 ani. Trag linie si pun in balanta.
La final constat ca am castigat mai mult decat am pierdut.
Si asta este suficient.
"Prietenii stiu de ce"

duminică, 8 martie 2009

Up-date

Intotdeauna mi-au placut povestile.
Indiferent daca erau "1001 de nopti", "Povesti nemuritoare", povestile Fratilor Grimm sau basmele romanesti.
Si imi plac in continuare, desi intre timp, povestile s-au schimbat.
"A fost odata" s-a transformat in "scurt istoric", "intr-o tara indepartata" a devenit "compania mama", "Imparatul Verde" = Presedinte si, evident "fetele imparatului" - subsidiarele.
Mult mai interesanta este, insa, transformarea lui Fat Frumos, a Spanului si a Imparatului Rosu ca sa nu mai vorbim de cea a Zmeului.
Fat Frumos aspira la pozitia Zmeului in timp ce Spanul evolueaza surprinzator in Topul ierarhiilor.
Rosu si Verde Imparat, deveniti buni prieteni in spatele conflictelor diplomatice, isi impart lumea orchestrand un joc de sah la nivel macro.
Ileana Cosanzeana si Frumoasa din Padurea Adormita sunt partenere de clubbing cu Fata Babei in timp ce Fata Mosului face ore suplimentare asteptand-o in zadar pe Sfanta Vineri.
Printesa il alege pe Fat Frumos doar daca Spanul si-a gasit o Cosanzeana mai tanara, iar Zana Maseluta si Ursitoarele stau la o sueta admirand pictorialul Mumei Padurii in Playboy.
Alba ca Zapada si-a facut trupa de stripperi din cei 7 pitici, in timp ce Printul s-a facut pompier ca sa salveze si el, totusi, pe cineva. Cenusareasa isi cauta partener pe net si ii da intalnire la Bamboo, Zana s-a saturat de bancurile cu blonde iar Pacala face emisiuni la radio.
Harap Alb are o companie de detectivi particulari cu Pasarila Lati Lungila, iar Hansel si Gretel candideaza pentru Parlament.
Lupul si-a pirdut si blana in procesul de hartuire intentat de Scufita Rosie, iar Peter Pan nu are nici o sansa impotriva termopanelor.
Cafenelele si cluburile sunt pline de personaje care abia asteapta sa-si etaleze cartonasele cu numele castelului in care "activeaza" si asteapta povestitorii sa-i remarce si sa-i faca celebri.
Toti alearga dupa un rol in povestea updatata a inceputului de mileniu, abandonand vechile carti incercand sa evolueze dupa regulile societatii de consum.
Numai ca, dincolo de toata aceasta parada, se afla intotdeauna si un Povestitor, care este in cautarea unei noi povesti "nemuritoare", a unui Fat frumos in stare sa retina atentia Cosanzenei prin ceea ce reprezinta fara sa imite tehnica Zmeului.
Povestitorul ii cauta pe cei care ies din cadenta si se impotrivesc curentului, pe ci pentru care gandul este o arma mai putenica decat buzduganul si pot scrie basmul modern fara sa foloseasca "glamour-ul" made in Bollywood pastrand firul rosu al vechilor istorisiri.

luni, 2 martie 2009

Schimbare?

Ati remarcat vreodata ca in anumite momente tensiunea devine materiala?
O piatra de moara macinand incet faina ingrijorarii si a deziluziei.
Zile gri insotite de un singur gand: "oare cand se va termina?"
Oameni trecand grabiti pe culoare, lipind zidurile, capete plecate, umeri impovarati cu o greutate invizibila, fete incordate si tigari scurte cu trei vorbe pe la colturi.
Un acut sentiment de inutilitate si o totala lipsa de perspectiva.
Marionete cu sfori lipsa, agitandu-se in cautarea unui papusar. Miscarea browniana a lui "acum, ma agit, demonstrez si poate...", la fel de inutila ca toate celelalte.
Directive peste directive, sarcini urgente fara finalitate concreta, "repede", "acum" si un Tic-tac asurzitor.
Discutii purtate in soapta, poli de putere efemeri, ordine date cu voce ascutita, menita sa te "asigure" ca lucrurile vor ramane asa cum sunt.
"Miscari de trupe", "eficientizare" de procese si tensiuna ochiului furtunii planand peste toti si toate.
Simulari acute ale puterii, hiene adulmecand lesurile ce vor veni, salturi pripite la jugulara si mirosul pregnant al inevitabilului. Hilara asemanare cu "Cele 12 munci ale lui Asterix si Obelix" -proba noptii pe campul de lupta bantuit de fantome. Doar ca, aici, este spectrul lui "nimeni" dupa ce ai fost "cineva", demonul lipsei de "spate" dupa ce, la adapostul "sustinerii" ai avut partea ta din prada.
Si, din nou, tensiunea. Avalansa unei schimbari navalind spre baza. Si umeri garboviti de teama lui "ce va fi?".
Ce ar putea fi?
Poate ca este momentul in care trebuie sa demonstram ca stim, daca stim.
Poate ca e cazul sa ne debarasam de frica indusa de cei care se pricep doar la ce fac ceilalti, si sa facem fara sa mai ventilam aerul povestind ca "vom face".
Poate ca este momentul sa adoptam tehnica sergentului : sa ascultam ordinele contradictorii, si sa facem ceea ce trebuie, lasand locotenentii sa se imbete cu iluzia puterii pastrate inca o zi.
Oricum, tornada care se apropie, va lasa pe loc doar pe cei bine ancorati in ceea ce stiu. Ceilalti vor rataci in cautarea unui "spate" care sa le garanteze o pozitie calduta pentru inca o vreme sau vor invata, intr-un final, sa faca ceva.

Join

Radio Whisper | RadioWhisper.com