joi, 16 decembrie 2010

Si iar...

Si iar miroase a cozonac si a scortisoara.
Adie vant de primavara altoit pe inceput de iarna.
Ne apasa tristetea din noi si speram un zambet de speranta. 
S-au aprins luminile orasului, ornand cu falsa veselie realitatea.
Miroase a mere coapte si a copilarie intr-o lume inghitita de graba de a alunga prezentul.
Calendarul ne spune ca vine Craciunul. Vitrinele la fel. colinde si hit-uri de Craciun rasuna la radio si in mall-uri.
Si, totusi, undeva am pierdut ceva.
Cineva spunea ca Mos Craciun nu poate muri pentru ca nu poate muri ideea de a darui oricat de meschina ar deveni lumea.
Doar ca este dince in ce mai greu sa daruim farame din noi.
Preferam panglicile si decoratiunile importate incercand sa acoperim cu stralucirea lor golul din noi.
Ascundem lipsa de comunicare si distanta in cutii frumos ambalate. Inghesuim minciuna in cutiuta unei bijuterii si ne inchidem temerile intr-o casuta de papusi.
Stim ca vine Craciunul dar nu suntem in stare sa daruim cateva cuvinte pe o felicitare. Preferam SMS-urile prefabricate si textele copiate de pe net. 
Stim ca vom vedea colindatorii la televizor pentru ca noi nu mai avem curajul sa-i primim in casele noastre.
Ne ciocnim unii de altii pe strada fara sa ne vedem, pronuntam din ce in ce mai des "siguranta" ca sa ascundem teama de a iubi sau de a ne deschide sufletul.
Nu mai credem de mult in magie, am pierdut capacitatea de a o simti chiar daca ne trage de maneca.
Spunem "Vine Craciunul", gandim cadouri si traducem Bani.
Nici macar nu ne trece prin cap ca, poate, noi suntem un cadou pentru cineva. Visam daruri scumpe si uitam ca, pana la urma, si ziua de azi este un dar.
Nazuim catre "exclusiv" si aruncam la gunoi bucuriile simple, ignoram caldura si zambetul de langa noi.
Plutim pe valurile gri ale zilei cautand ceva care sa ne aminteasca de noi. 
Si iar miroase a cozonac si a mere coapte, miroase a Craciun si a copilarie si a noi.
.


 
 

duminică, 28 noiembrie 2010

Creatorul de fantome

Intr-o lume in deriva creatorii de fantome sunt la mare cautare.
Avem nevoie de ele ca sa ne putem disculpa pentru propriile noaste neputinte si comoditati.
Fantome corporate, fantome sociale, fantomele trecutului si cele ale prezentului, scuze pentru temerile si tabuurile noastre.
Cineva spunea ca suntem proiectia propriilor noastre ganduri. In acelasi timp suntem proiectati pentru calea minimei rezistente.
Asa ca ne  inconjuram de fantome, proiectii pentru ceea ce nu avem curaj sa recunoastem nici macar fata de noi insine, ne agatam de ele pentru a trece si ziua de azi..

Ne e teama ca nu suntem suficient de puternici pentru a supravietui in jungla corporate si ne gasim scuzele in criza, ne este teama de propriile noastre sentimente si atunci il gasim vinovat pe cel de langa noi. 
Alergam dupa himera unui maine mai bun raportandu-ne la zilele bune peste care am trecut de mult. Tanjim dupa "ceva" un "altceva" mai bun decat ce avem deja.
Plonjam in apele tulburi ale nesigurantei tinand de mana o fantoma. Ne mintim ca nu mai suntem singuri si  
ne vindem iluzia unor realitati paralele iar si iar pana cand ajungem sa trecem noi pe langa noi, fantome gri bantuinu-ne propriile proiectii.
Ne plangem ca suntem confuzi cand, de fapt confuzia asta autoindusa este cel mai puternic drog pe care l-am gasit pentru a merge mai departe fara a infrunta realitatea din fata noastra. Nu mai este nevoie sa construim fraze, sa fim "alerti", e suficient sa plutim in deriva intr-o ceata dincolo de care nu stim daca suntem noi sau valul unei alte fantome. Nu stim si parca nici nu vrem sa aflam daca mana noastra intinsa ar putea intalni o alta mana calda sau doar o atingere de fum.
Si atunci ne inconjuram de fantome acoperind lumina din noi cu ceata moale a minimei rezistente lasandu-ne ademeniti de iluzia comoditatii devenind, la randul nostru un alt creator de fantome. 

miercuri, 17 noiembrie 2010

Magia vs restul lumii

Einstein spunea sa ne traim viata ca si cand magia ar exista.
Din pacate realitatea incepe acolo unde se termina magia.
Ne agatam de monotonia si griul cotidian , ne zbatem continuu, suntem "asertivi", "corporatisti",  "responsabili", ne imbatam cu vorbe, incercam sa ne ridicam la "inaltimea" propriei carti de vizita.
Suntem invadati de "deadline-uri", convingeri, pareri, falsh-news, "avantaje" si sold-ul cardului de credit.
Traim ca intr-o furtuna magnetica cautand continuu nordul intr-o agitatie "business".
Suntem nemultumiti de job, nelinistiti de cresterea preturilor, dezamagiti de noi, de lipsa de timp, de politica si economia globala.
Oameni gri intr-o lume cenusie careia ii e frica sa redescopere culoarea aflata la o zbatere de pleoapa distanta.
Ar fi suficient sa ridicam capetele sa deschidem larg ochii si sa regasim in jurul nostru magia.
E langa noi, si in noi.
E vara indiana la sfarsit de noiembrie speriind kitch -ul Mos Craciunilor din supermarket, e painea calda de la cuptorul din coltul strazii alungand gazele de esapament ale camionului ce tocmai a trecut in viteza, e cerul incredibil al dupa amiezii invadand biroul de multinationala.
E bucuria simpla a ciocolatei primita in dar, e aburul cafelei de dimineata si lingurita de zahar brum cu levantica, e  noul episod din Dr. House vazut a doua zi dupa difuzarea oficiala in state si portia dubla de gomboti.
E in seara cu prietenii razand fara motiv, in cosarul vazut intamplator, in vanzatorul de ziare care ti-a oprit ultimul volum din "Basmele romanilor" si in fiecare ceasca de ceai aromat.
Magia iti face zambetul sa infloreasca si iti picura foc in vene, iti da muzica si vise, pasiune si dragoste intr-un combo de culoare inchis in globul de cristal al  eului.
Pragmaticii au scos globurile de cristal in afara legii.
Vrajitorii, insa, privesc atent in ele pictand lumea cu senzatii, emotii si ganduri pentru ca ei stiu ca acolo unde de termina magia incepe realitatea.

marți, 2 noiembrie 2010

Criza

 Mi-as dori cateodata sa pot sa-mi pun viata in hold. Sa plec din ea si sa ma intorc dupa ce toate astea se vor fi terminat. Sa ma ascund in spatele curcubeului si sa ma intorc dupa ce criza din noi se va fi indepartat.
Ma uit in jur si ma intreb care este adevarata criza. Cea in care locurile de munca si veniturile se imputineaza, sau cea care a scos la iveala tot ce e mai rau in noi.
Cand totul in jurul tau este gri, parca iti este teama sa-ti dezvlesti penajul colorat. Nu ne este frica sa vorbim, dar ne este frica sa fim fericiti. Este cumva indecent sa te gandesti in alta directie decat ceilalti. Daca toata lumea se plange ca e greu si va fi si mai greu, este imoral sa spui ca ti-ai dori sa chiulesti plimbandu-te prin parc in ultimele zile insorite de toamna sau ca, pana la urma, noi putem face greul sa treaca.
Cand in jurul tau se destrama relatii si se scufunda certitudinile de ieri, nu poti decat sa asculti devenind un hub pentru senzatii, lacrimi si griuri. Absorbi valuri de tristete, dezamagire si furie incarcandu-te. Si, din nou, iti doresti sa poti pasi peste curcubeu, acolo unde toate acestea s-au estompat. Si asta in timp ce ai vrea sa poti face ceva aici si acum, sa poti topi toata aceasta tensiune ca pe un cub de zahar cu zambetul aburind al singurului cuvant potrivit.
Dar adevaratul efect al crizei este inflatia de cuvinte potrivite, de zambete sincere si, mai ales de acel "sunt aici pentru tine".
De cand nu ai mai auzit vorbele astea atat de simple? De cand nu ti-a mai ridicat cineva barbia silindu-te sa privesti in sus? Cand s-a oprit cineva langa tine sa te priveasca adanc in ochi si sa te intrebe "esti bine?" nu de complezenta ci, pur si simplu din dorinta de a stii.?
Atat de tare ne-am pierdut obiceiurile astea simple, incat, daca chiar ti se intampla, ai o reactie de recul, ti se pare neobisnuit si chiar nelalocul ei intrebarea.
Cel mai greu este pentru cel aflat la celalalt capat al gestului care simte cum inca o pana colorata este luata de vantul cenusiu al crizei din noi.
E ca un elefant intr-un muzeu de portelanuri.
Si atunci isi doreste sa-si puna viata in hold si sa se intoarca dupa ce toate acestea se vor fi terminat.




  

marți, 20 iulie 2010

Robotica reloaded

"Am avut o saptamana ingrozitoare";"nu imi vad capul de treaba"; "iar au marit asta taxele";"unde o sa ajungem?"; "oare cand se va sfarsi nebunia asta?"...

Am obosit.
Am capul plin de intrebari, umerii apasati de tensiuni straine de mine, atentia imi este mereu furata de circul politic.
Plug in: "am o zi plina astazi"
Plug-out: " a fost o zi obositoare".
Sunt un robot printre miile de roboti in plin proces de reprogramare.
Inca nu mi-au schimbat soft-ul sau au gresit ceva in cod pentru ca inca realizez ca ma indrept docil catre coloana care asteapta.
Zilele trecute am stat la semafor si am numarat: din 12 oameni, 11 mergeau grabit privind absent in jos.
Simteam cumva tensiunile de pe umerii lor, la fel de straine ca si ale mele si roiul intrebarilor fara raspuns care ii zoreau incolo si incoace cu fetele golite de expresie.
Este criza. Stiu.
Dar am senzatia ca, de fapt, criza din noi este mai puternica. Poate ca ne este frica, poate ca suntem slabi si atunci preferam inrolarea intr-o noua forma de autism social.

Si abia atunci am realizat ca si eu merg cu capul in pamant, nici eu nu am mai privit de mult orasul si ca doar o eroare de programare m-a facut sa-i urmaresc pe ceilalti.
Si imi doresc ca eroarea de programare sa fie una permanenta, sa pot virusa la randul meu unitatea centrala pentru a ne putea desprinde din marsul tacut al robotizarii si a ne intoarce in vietile noastre. 



marți, 1 iunie 2010

Tara bunului plac


Locuiesc in Tara bunului plac.
Este o tara ca o jucarie clampanitoare din lemn, urmand obedienta incolo si incoace pe cel care trage de sfoara. Este cam uzata, dar clampanitul este la fel de entuziast indiferent ca directia este data in germana, rusa sau engleza.

Suntem o tara de oameni practici.
Pretul kilogramului de rosii este mai important decat protectia sociala.
Mobila noua a vecinului din dreapta este de departe mai interesanta decat politica monetara.
Avem multe posturi de televiziune si doar vreo doua biblioteci. Monumente de arta. Nu poti intra pentru ca accesul este limitat si, in plus, risti sa se surpe.
Nu citim. Cartile sunt considerate droguri de categoria a 3-a asa ca preferam sa nu riscam.
Suntem conectati non-stop pe site-uri de socializare si nu ne recunoastem pe strada in rarele ocazii in care ne vedem.
Avem acelasi presedinte si acelasi guvern de foarte multa vreme. Unii spun ca a fost o vreme cand se schimbau la 4 ani si partidele se luptau pentru voturile noastre.
Acum, nu mai avem nevoie de alegeri. Fiecare dintre noi stie inca de la gradinita care va fi locul lui in societate si ne resemnan inca de pe atunci.
Totul in jurul nostru este vechi, prafuit dar, foarte armonios.
Nu avem surprize.
Presedintele ne asigura linistea si ne asigura ca traim bine.
Statul ne asigura ca necesarul de informatie este exact masurat si transferat prin intermediul televizorului astfel incat sa nu ne inbolnavim de "suprainformare".
De aceea, grilele televiziunilor sunt agreate de Guvern si nu se schimba niciodata.
Ca sa nu existe migratia fortei de munca, toate firmele au ca si actionar principal Presedintele sau unul din cei 5 cavaleri ai luptei contra comunismului.
Sigur, nu am vazut nici un comunist, dar asta este dovada eficientei celor 5.
Poate parea ca viata noastra e monotona, dar nu, noi nu ne plictisim.
Suntem o atractie turistica. Specialitatea noastra sunt mitingurile.
V-am spus ca suntem o tara ca o jucarie clampanitoare.
Vrei un miting impotriva primului ministru britanic?
Platesti, trimiti lozincile si se rezolva. Iar tu transmiti in direct, scutind complicatiile cu organizarea protestului.
Practic nu?
Exista si variatii pe tema miting-ului. Avem mitingul in pasi de dans sau mitingul cu proteste de strada. Pentru asta avem luptatori de K1 si cascadori bine antrenati ca sa creeze un efect vizual corespunzator.
Evident, astea sunt si cele mai scumpe.

Nu vorbim prea mult intre noi. Stim deja astazi ce se va intampla maine si nu avem de ce sa pierdem din timpul alocat telenovelelor ca sa vorbim despre lucruri evidente.
Si, in plus, nu este permisa o conversatie mai lunga de 2 minute intre doua sau mai multe persoane care nu apartin clanului celor 5.
Noi nu avem bani. Avem insa o ratie de subzistenta.
Noi nu avem idei. Avem doar o planificare a actiunilor pe termen lung.
Noi nu avem voie sa fim tristi. Nu avem motive. Traim linistiti intr-o bula de siguranta autoimpusa.
Nu suntem nici veseli. Veselia provoaca o crestere nepermisa a numarului de decibeli.
Suntem liniari si cuminti asteptand data urmatorului miting comandat.
Si abia atunci clampanim lozincile impuse de client evoluand intr-un spectacol precum cronica unei morti anuntate.
Noi nu avem voie sa gandim, si, totusi, ma intreb cum ar fi daca am schimba regia si, in locul jocului de umbre chinezesti, am incerca macar pentru o clipa bunul nostru plac.



Join

Radio Whisper | RadioWhisper.com