luni, 10 august 2009

Poveste cu final previzibil

Mi-as dori ca toate astea sa fie o poveste. Una cu happy end, in care Ileana Cosanzeana si Fat - Frumos traiesc fericiti pana la adanci batraneti.
Din pacate, este doar o poveste cu oameni speciali si final previzibil.
Am fost "Voluntar pentru o zi" la Salvare.
Recunosc, in prima faza doar curiozitatea.
Cum e acolo inauntru?
Cum e sa treci in plina viteza pe rosu si sa nu te opreasca politia?
Curiozitati puerile alimentate din plin de "Schimbul III" si, undeva in subconstient, dorinta de a fi de cealalta parte a baricadei.
Ei bine, de cealalta parte esti sau nu. Nu exista jumatati de masura, "putin gravida", "lasa ca merge si asa". Intr-o lume cu infinite nuante de gri, aici exista alb sau negru.
Nu exista "mi s-a parut ca", "lasa ca face altul", "am crezut ca", "lasa ca se repara", pentru ca aici nu poti lua decat o singura hotarare: buna sau proasta.
"Cazurile" (ca sa folosesc termeni de specialitate) au fost spectaculoase, dar nu asta a fost componenta care m-a pus pe ganduri. Au fost insa, discutiile, relationarile in cuvinte putine si gesturile de un firesc iesit din contextul unei societati axate pe "a avea".
Preocuparea sincera pentru cel care avea nevoie de ajutor, disponibilitatea de a zambi incurajator si de a tine conectat un pacient cu puls 10, firescul gestului de a-i intinde bonuri de masa unei fete cazute in strada nu atat din cauza caldurii cat din cauza unei "diete" impuse de lipsa banilor si "noi nu suntem doctori bogati".
Nu sunt doctori cu arginti, dar, bogati sunt. Sunt printre foarte putinii oameni care au rabdare cu un betiv cazut in strada, au timp sa asculte lamentarile uni batrane care i-a chemat pentru ca nu are bani de medicamente, au adrese unde merg frecvent, vad mai multa durere intr-o saptamana decat multi dintre noi intr-o viata, si, culmea, mai au puterea de a reactiona in cateva secunde, de a lua hotarari pe muchie de cutit, de a se bucura ca au salvat o viata, de a se certa cu medicii de garda in spital pentru cei pe care i-au dus acolo.
Aceasta "plimbare" mi-a dezvaluit o realitate "alternativa" pe langa care trecem in fiecare zi si pe care nu o cunoastem, pentru ca cei care o traiesc nu au nici timp, nici chef sa se bata cu pumnii in piept.
Pentru ei, o zi de munca are mai multe ore si cateva repere exacte: sa mearga la toate cazurile, sa faca tot ce pot ca sa-i salveze pe cei care ii cheama si sa se adapteze la fata locului oricarei situatii chiar daca, in continuare, sunt priviti cu neincredere si ironie.
Unii deja ridica din spranceana.
Nu incerc sa fac apoteoza oamenilor de pe Salvare.
Este doar o poveste subiectiva despre oamenii pe care i-am cunoscut.
Nu stiu cum sunt ceilalti, dar acestia au si ..., si coloana vertebrala si sange in vene.
Si un mod foarte interesant de a-ti povesti despre un "job" care, de multe ori, inseamna viata, cu ochii tristi si zambetul pe buze.
O intrebare pentru sceptici:
Cum ar fi sa fii Dumnezeu pentru un minut? Sa ai doua masini disponibile si 14 apeluri? Unde le trimiti? Cui ii dai prioritate?
De aceea spun ca este o poveste cu oameni speciali si final previzibil.
Pentru ca, oricat ai incerca, intr-un oras cu aproape 3 milioane de locuitori, nimeni nu da doua parale gaurite pe inimile mari.




6 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Nu cred că ar fi extraordinar să fii Dumnezeu... Prea multe probleme de rezolvat...

Elena spunea...

Mi s-a facut pielea de gaina... Nu pentru ca lucrurile pe care le-ai spus ar fi noi sau greu de imaginat, ci pentru ca sunt peste tot si nu ne gandim aproape niciodata la ele...

elena gaspar spunea...

@elena
Asta m-a dat gata pe mine.
Si tot ceea ce am invatat de la ei

boss spunea...

Oamenii, animalic, se bucura oarecum de suferinta celorlalti! Oare de ce ?
La placinte inainte, la razboi inapoi ! Ciudata combinatie de trairi emotionale. Incep sa cred ca acesti oameni, doctori si personal de pe ambulanta... au o dereglare interioara, emotionala.... Iar prin dereglarea lor ajung la un nivel pe care noi il apreciem doar in carti, in aceea moralitate absoluta ...

Ei sunt cei bolnavi, comparativ cu acei 95% din semenii care dau dovada de infiferenta! Dar lupta asta a lor este ceea ce ne ridica din regnul animal....si ne face sa vedem un orizont mai mare.

Bolnavi cum sunt, ei nu salveaza oameni, ci isi salveaza propriul suflet, isi hranesc nevoia de a face bine... indiferent de impactul nimicitor pe care il au aceste cazuri, de care tu vorbeai, asupra lor....

Sa ne traiti domnilor bolnavi !
Noi, restul , suntem sanatosi si avem nevoie de voi !

Cristian Lisandru spunea...

Am trecut pentru a-ţi ura o zi deosebită, din toate punctele de vedere...

alis spunea...

Daca
Ai salvat prima viata,
Ai pierdut primul pacient,
Ai avut primul accident auto,
Ai mancat prima bataie,
Ai dat prima declaratie la procuratura
Si tot lucrezi la Salvare,
Inseamna ca esti Salvarist!


Din legile nescrise....

Join

Radio Whisper | RadioWhisper.com