In loc de colind

Vine Craciunul.
Imi repet cu obstinatie aceasta, desi ar fi sufcient sa ma uit in jur: strazile, vitrinele magazinelor, televiziunile: peste tot luminite, brazi si caciulite de Mos Craciun.
Si primavara afara.
Sclipici, ornamente de pom si craciunite asortate cu un cer limpede si un soare de inceput de primavara si un sfarsit de an in convulsii politico-economice.
Dar, maine e Craciunul!
Guvern nou, semne de intrebare, "brad natural sau ecologic?", spectrul unei crize de proportii, "jingle bells", bursa in scadere, euro in urcare, nesiguranta, oboseala, to do list si... maine e Craciunul.
Am pierdut undeva pe drum magia. Prinsi in vartejul lui "azi" si al deadline-urilor ne-am uitat pe noi.
Preocupati de urmatorul pas, sa nu ne impiedicam, nu mai ridicam privirea spre cer.
Asteptam o minune dar nu mai credem in Mos Craciun. Il comercializam. Si am vrea sa cumparam si o felie de Craciun. Si sa ne fie mai bine.
Ne dorim ceva si nu stim sa-i cerem Mosului.
Am uitat.
Am uitat ca, de fapt, noi suntem Craciunul. Si Mosul.
Noi suntem magii. Iar steaua ne calauzeste spre noi insine.
Se spune ca in seara asta timpul se opreste pentru ca Mosul sa poata duce cadourile peste tot.
Asa ca, in seara asta, sa orim timpul prezent pentru a ne lasa calauziti spre ceea ce este bun in noi.
Sa ne regasim, macar pentru un timp, linistea si puterea de a ne bucura de lucrurile simple.
Atat.