Parafrazand "Ciocoii vechi si noi"

De multa vreme aud " dom'le cata dreptate avea Caragiale."
Eu ma gandesc, insa, din ce in ce mai mult la Ciocoii vechi si noi. Interesant cum povestea asta a carei actiune se desfasoara la 1800, surprinde aspecte atat de actuale.
Inainte de Revolutie, diferentele nu erau chiar atat de vizibile, sau poate doctrina era implementata mai bine. Traiam cu iluzia egalitatii ingropand frustrarea sub morala comunista.
Acum insa, suntem inconjurati de o pleiada de Dinu Paturici, Tuzluci si Chera Duduca.
Evident, raportat la caracterele din roman, personajele noastre sunt mult diversificate. Rase noi ale aceleasi specii.
Istoria insa se repeta.
Trambitam nevoia unei scari reale de valori dar ingeram la micul dejun si la cina incompetenta, prostia si autosuficienta.
Consumam pe nerasuflate paginile tabloidelor, generand si hranind fenomenul.
Daca adunam toate tabloidele dintr-o luna, cate articole gasim despre oamenii care chiar fac diferenta? 10%? Cel mult. In rest, parafrazand un imparat roman: paine si circ.
Mai ales circ.
Chera Duduca se lafaie comfortabil pe prima pagina, afisandu-se cu diversi Tuzluci, mandri la randul lor de PR-ul generat de relatia de cele mai multe ori extraconjugala.
Si pentru a nu satura publicul cu aceeasi imagine, finanteaza docili, un set nou de silicoane, un nas nou nout si ceva Botox. Nu de alta, dar imaginea este cea care conteaza, "pentru restul exista MasterCard".
Nu te mai poti lauda doar cu masina, ceasul sau mobilul, trebuie sa-ti scoti in lume investitiile. Si pentru ca nu esti melc sa umbli cu proprietatile in spinare, ai la dispozitie colectia de Barbie.
Si, slava Domnului, colectia este atotcuprinzatoare si se innoieste continuu.
Si daca nu e Barbie, e Ken.
Aceleasi "povesti", variatii pe aceeasi tema, forme "lucrate", cu pretentii de diva, mult prea pretioase pentru realitatea in care traiesc.
"Circul" din vitrina, hranind "negustorii de vise".
Dincolo de lumina reflectoarelor, aspirand la prima pagina a revistelor de bussines, este cel mai intresant caracter al povestii: Dinu Paturicii.
Se conjuga cu "a avea", "a avea mai mult decat celalalt", feminin sau masculin.
Ii gasesti peste tot, in formula basic sau accesorizata pe toate nivelele ierarhice.
Baietasul de la tara, dragutel, umila umbra pe langa un creator celebru, care, odata ajuns in varf, il ataca tocmai pe cel care i-a dat o mana de ajutor in cariera.
Secretara, autointitulata asistenta, care cunoaste foarte bine denivelarile mochetei de sub biroul sefului pana se vede cu o carte de vizita pe care scrie PR Manager. Suna bine si nu stim cu ce se mananca. Iar ea vrea sa faca cariera.
"Fata buna" sau "baiatul de treaba" veniti la Capitala sa ajunga sefi. Nu conteaza unde. Sef sa fie.
Curata bombeurile sefului pe langa care s-au aciuat, ii fac comisioanele, cumpara Pampers, repara instalatiile sanitare, duc copii la ora de pian, plimba cainele, cu zambetul pe buze. Si se tarasc usurel, usurel, se insinueaza pe scara ierarhica. Pleaca un sef, vine altul, il infiereaza pe cel vechi si il ridica in slavi pe cel nou, prestand aceleasi servicii la standarde superioare. Inghite in sec, rade la glumele grosolane facute pe seama lui. Pana ajunge si el un sefulet.
Este in continuare umil fata de superiori, dar isi constientizeaza bine pozitia. Incepe sa ridice capul si nasul odata cu el. Are si el acum "sclavii lui". Ii calca in picioare, isi rezolva comisioanele cu ei, avand grija insa sa le rezolve pe ale sefilor lui inca personal. Isi face aliante. Si continua sa urce.
Stie cum a ajuns acolo, asa incat depersonalizarea subordonatilor este cuvantul de ordine.
Isi insuseste fraze din carti de leadership. Urmeaza cursuri de coaching. Pastreaza distanta. Este "ocupat".
Dar nu uita, sau nu este lasat sa uite ca are "datorii" morale. Si se achita de ele.
Veriga a unui lant ruginit de balcanism poleit cu percepte "europene".
Nu este nimic european in povestea asta in afara de bani.
In rest, aceeasi atmosfera fanariota, din care lipsesc doar caftanele. Rasete groase, afaceri capusa bine camuflate in spatele intereselor companiei, aliante, spionaje si tradari, toate cu zambetul pe buze , toate sub masca de "baiat de treaba".
O retea de prietenii de conjunctura, bine unsa, un mecanism de piata libera functionand intr-adevar pe principiul cererii si ofertei.
Marele noroc este ca in toata aceasta increngatura, rasar si cei care stiu intr-adevar, care vor sa miste lucrurile in directia buna, cei care nu se tem sa stea in bataia pustii. Si, uneori, reusesc sa mai asaneze teritoriul pe care pasesc.
Uneori reusesc, alteori sunt inghititi de sistem. Dar simplul fapt ca exista, intretine flacara sperantei ca se pot face si lucruri bune fara sa astepti neaparat o recompensa.
Si speranta moare ultima, nu-i asa?