Zece

Cineva spunea ca sunt oameni care intra in viata noastra pentru un minut, o zi, un an sau pentru totdeauna.

Importanta este urma pe care o lasa. Important este motivul pentru care vietile noastre se intersecteaza.

Se spune ca profesorul apare intotdeauna atunci cand elevul este pregatit.

In urma cu 10 ani, o prezentare in Lotus mi-a facut cunostinta cu unul dintre cei mai buni prieteni.

La zece ani de la Revolutie, adunasem ceva experienta, extrem de mult entuziasm si inca nu renuntasem sa cred ca drumul spre succes este presarat cu multe ore de munca.

Acum cred doar ca este in constructie.

Aveam deja ceva timp lucrat in multinationale si reusisem sa ma angajez intr-una din cele mai ravnite la acel moment.

Genul de multinationala tip fagure, dezvoltand companii proprii pentru fiecare serviciu pe care ar fi trebuit sa-l achizitioneze, astfel incat banii sunt mutati din buzunarul din dreapta in cel din stanga.

La acel moment, discutiile de business la cina sau pranz erau o practica relativ noua in peisajul romanesc, parand mai degraba o scena de film holywoodian.

Ei bine, la o astfel de cina l-am cunoscut pe Columb venit in prima sa vizita in 'Terra promesa', manager al unui proiect financiar riscant la acea vreme.

Discutii agreabile si o prezentare cumuland doua dezavantaje: Lotus si limba germana.

Soft piratat si translatarea prezentarii intr-un PowerPoint in engleza.

O alta intalnire, un sentiment de 'ne stim de multa vreme' si propunerea de a urca la bord in aventura pionierilor.
A urmat un birou cu 32 de grade la ora dimineata, dosare in stive pe podea, capsatoare zburand prin aer, "in tara asta sunt 60 de banci si un singur Florin Calinescu", drumuri nesfarsite la DGV, nesfarsite modificari de contracte, mutari, certuri pe scari, impacari la fel de rapide, contracte semnate seara in parcare, "hai sa o facem si pe asta", lectii de viata, exemplificarea lui "bufnitele nu sunt ce par a fi", accidente, sef adus de politie la sediu, ghicit in cafea, ore lungi petrecute la birou, "asta nu se face in concern", "specificul de tara", 36 de ore in picioare urmate de "multumesc", si mai multa munca, din ce in ce mai mult personal si o naparca.
Cusca cu lei si prima victorie adevarata, training-uri, umilinte, cote in crestere, din nou certuri si impacari, sedinte maraton, si iar multa munca, "autism" social, lupta cu morile de vant, grupe si grupulete, invitatia la logodna, tensiune si exod.
Alte lectii de viata, alte batalii si armele secrete ale lectiilor deja invatate.
Se implinesc 10 ani. Trag linie si pun in balanta.
La final constat ca am castigat mai mult decat am pierdut.
Si asta este suficient.
"Prietenii stiu de ce"