"Poporul nu are paine? Sa manance cozonac!" - Maria Antoaneta
Si noua ni se spune sa mancam cozonac.
Din moment ce rezervele de paine si circ se apropie de sfarsit, ni se ofera cozonacul.
E cel mai bun camuflaj pentru 'nu stiu, nu pot sa fac".
Cum ne ascundem cel mai bine incompetenta? Si cum sa evitam raspunsurile la intrebarile esentiale?
Reteta clasica: paine si circ.
Ok.
Acum, insa, reteta de baza nu mai este suficienta.
Painea s-a terminat, s-a marit doza de circ, dar nici macar asta nu mai este de ajuns d captivanta. Intrebarile incep sa razbata dincolo de show-ul din ce in ce mai stralucitor.
E momentul sa se faca trecerea de la Boliwood style la Holiwood. E momentul trecerii catre falsurile atat de bine regizate incat nu le mai poti deosebi de realitate.
Si, aici intervine cozonacul.
Ce ii place romanului, la fel de mult ca "sa moara si capra vecinului"?
Teoria conspiratiei: "a murit dom'le, dar esti sigur ca era a lui?"
Si, pentru ca asta ne place, asta primim.
Acelasi circ, asezonat cu praf de intriga si iz de detectivism.
E suficient sa citesti presa , sa deschizi televizorul, indiferent de canal, sau radioul.
Aceleasi "bombe" explodand pe toate canalele.
Din pacate, unele sunt bombe cu efect intarziat, mai ales daca iti scapa un amanunt; cei care vad dincolo de cozonac.
Maria Antoaneta a omis acest amanunt si a fost ghilotinata .
duminică, 5 aprilie 2009
luni, 23 martie 2009
'nam?
"Exista batalii pe care este bine sa le ocolesti; nu din teama ca le-ai putea pierde, ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu-le"- Gelu Negrea
Ar trebui sa ne amintim mai des.
Dar, din pacate, suntem campionii cauzelor pierdute. Preferam sa luptam pana la capat pentru pansarea orgoliilor personale castigand batalii neinsemnate si, uneori, pierzand razboiul.
Culmea este ca nici macar nu ne dam seama ce pierdem orbiti fiind de castigurile marunte.
Ne bucuram stupid de "victoriile" asupra lui X sau Y, masurate doar prin nivelul de intensitate al barfelor starnite de rezultatul "luptei", si uitam sa luam in calcul impactul asupra noastra.
Preferam sa nu bagam de seama ca pentru cateva minute de orgoliu satisfacut, facem compromisuri, intoarcem si celalalt obraz si batem palma intr-un joint-venture la care nu citim randurile scrise marunt in josul paginii.
Nu ne dorim decat sa "demonstram" , sa fim cu 5 minute mai "smecheri" decat celalalt, sa purtam macar odata colierul "imunitatii", sa ne imbatam cu iluzia lui "sunt mai tare decat tine".
Totul se reduce la mica barfa, la bataia pe "popularitate", la "cine pe cine".
Si, in final, cine pe cine? Tu pe "ei", "ei" pe tine, "altii" pe "ei", si tot asa. Un cerc vicios, de impunsaturi, furtuni intr-un pahar cu apa, comentarii si "recenzii" care te acapareaza si te fac sa pierzi din vedere esentialul, uiti sa-ti pui o singura intrebare: "Merita?".
Merita sa te afunzi in mlastinile unui "Vietnam" menit sa acopere mediocritatea cu exacerbarea Ego-ului? Sa te epuizezi in batalii marunte ale unui razboi ale carui foloase le trag altii?
Chiar esti atat de mediocru incat sa-ti petreci timpul intuind miscarile si preferintele "lor", numai ca sa-ti fie bine in continuare in supa calduta in care te-ai obisnuit?
Poate nu e tocmai rau sa te retragi, lasandu-i pe ceilalti sa se bata mai departe marsaluind prin noroaiele "office", razand in urma ta, catalogand renuntarea drept infrangere: " e slab dom'le".
Uita, insa, ca li se termina stocul de sosete, pe cand tu, cel "infrant" ramai cu picioarele uscate.
Depinde ce iti doresti.
Sa te poti lupta pentru ceea ce conteaza sau sa te alegi cu reumatism.
Ar trebui sa ne amintim mai des.
Dar, din pacate, suntem campionii cauzelor pierdute. Preferam sa luptam pana la capat pentru pansarea orgoliilor personale castigand batalii neinsemnate si, uneori, pierzand razboiul.
Culmea este ca nici macar nu ne dam seama ce pierdem orbiti fiind de castigurile marunte.
Ne bucuram stupid de "victoriile" asupra lui X sau Y, masurate doar prin nivelul de intensitate al barfelor starnite de rezultatul "luptei", si uitam sa luam in calcul impactul asupra noastra.
Preferam sa nu bagam de seama ca pentru cateva minute de orgoliu satisfacut, facem compromisuri, intoarcem si celalalt obraz si batem palma intr-un joint-venture la care nu citim randurile scrise marunt in josul paginii.
Nu ne dorim decat sa "demonstram" , sa fim cu 5 minute mai "smecheri" decat celalalt, sa purtam macar odata colierul "imunitatii", sa ne imbatam cu iluzia lui "sunt mai tare decat tine".
Totul se reduce la mica barfa, la bataia pe "popularitate", la "cine pe cine".
Si, in final, cine pe cine? Tu pe "ei", "ei" pe tine, "altii" pe "ei", si tot asa. Un cerc vicios, de impunsaturi, furtuni intr-un pahar cu apa, comentarii si "recenzii" care te acapareaza si te fac sa pierzi din vedere esentialul, uiti sa-ti pui o singura intrebare: "Merita?".
Merita sa te afunzi in mlastinile unui "Vietnam" menit sa acopere mediocritatea cu exacerbarea Ego-ului? Sa te epuizezi in batalii marunte ale unui razboi ale carui foloase le trag altii?
Chiar esti atat de mediocru incat sa-ti petreci timpul intuind miscarile si preferintele "lor", numai ca sa-ti fie bine in continuare in supa calduta in care te-ai obisnuit?
Poate nu e tocmai rau sa te retragi, lasandu-i pe ceilalti sa se bata mai departe marsaluind prin noroaiele "office", razand in urma ta, catalogand renuntarea drept infrangere: " e slab dom'le".
Uita, insa, ca li se termina stocul de sosete, pe cand tu, cel "infrant" ramai cu picioarele uscate.
Depinde ce iti doresti.
Sa te poti lupta pentru ceea ce conteaza sau sa te alegi cu reumatism.
miercuri, 18 martie 2009
Zece
Importanta este urma pe care o lasa. Important este motivul pentru care vietile noastre se intersecteaza.
Se spune ca profesorul apare intotdeauna atunci cand elevul este pregatit.In urma cu 10 ani, o prezentare in Lotus mi-a facut cunostinta cu unul dintre cei mai buni prieteni.
La zece ani de la Revolutie, adunasem ceva experienta, extrem de mult entuziasm si inca nu renuntasem sa cred ca drumul spre succes este presarat cu multe ore de munca.Acum cred doar ca este in constructie.
Aveam deja ceva timp lucrat in multinationale si reusisem sa ma angajez intr-una din cele mai ravnite la acel moment.Genul de multinationala tip fagure, dezvoltand companii proprii pentru fiecare serviciu pe care ar fi trebuit sa-l achizitioneze, astfel incat banii sunt mutati din buzunarul din dreapta in cel din stanga.
La acel moment, discutiile de business la cina sau pranz erau o practica relativ noua in peisajul romanesc, parand mai degraba o scena de film holywoodian.Ei bine, la o astfel de cina l-am cunoscut pe Columb venit in prima sa vizita in 'Terra promesa', manager al unui proiect financiar riscant la acea vreme.
Discutii agreabile si o prezentare cumuland doua dezavantaje: Lotus si limba germana.Soft piratat si translatarea prezentarii intr-un PowerPoint in engleza.
O alta intalnire, un sentiment de 'ne stim de multa vreme' si propunerea de a urca la bord in aventura pionierilor.A urmat un birou cu 32 de grade la ora dimineata, dosare in stive pe podea, capsatoare zburand prin aer, "in tara asta sunt 60 de banci si un singur Florin Calinescu", drumuri nesfarsite la DGV, nesfarsite modificari de contracte, mutari, certuri pe scari, impacari la fel de rapide, contracte semnate seara in parcare, "hai sa o facem si pe asta", lectii de viata, exemplificarea lui "bufnitele nu sunt ce par a fi", accidente, sef adus de politie la sediu, ghicit in cafea, ore lungi petrecute la birou, "asta nu se face in concern", "specificul de tara", 36 de ore in picioare urmate de "multumesc", si mai multa munca, din ce in ce mai mult personal si o naparca.
Cusca cu lei si prima victorie adevarata, training-uri, umilinte, cote in crestere, din nou certuri si impacari, sedinte maraton, si iar multa munca, "autism" social, lupta cu morile de vant, grupe si grupulete, invitatia la logodna, tensiune si exod.
Alte lectii de viata, alte batalii si armele secrete ale lectiilor deja invatate.
Se implinesc 10 ani. Trag linie si pun in balanta.
La final constat ca am castigat mai mult decat am pierdut.
Si asta este suficient.
"Prietenii stiu de ce"
duminică, 8 martie 2009
Up-date
Intotdeauna mi-au placut povestile.
Indiferent daca erau "1001 de nopti", "Povesti nemuritoare", povestile Fratilor Grimm sau basmele romanesti.
Si imi plac in continuare, desi intre timp, povestile s-au schimbat.
"A fost odata" s-a transformat in "scurt istoric", "intr-o tara indepartata" a devenit "compania mama", "Imparatul Verde" = Presedinte si, evident "fetele imparatului" - subsidiarele.
Mult mai interesanta este, insa, transformarea lui Fat Frumos, a Spanului si a Imparatului Rosu ca sa nu mai vorbim de cea a Zmeului.
Fat Frumos aspira la pozitia Zmeului in timp ce Spanul evolueaza surprinzator in Topul ierarhiilor.
Rosu si Verde Imparat, deveniti buni prieteni in spatele conflictelor diplomatice, isi impart lumea orchestrand un joc de sah la nivel macro.
Ileana Cosanzeana si Frumoasa din Padurea Adormita sunt partenere de clubbing cu Fata Babei in timp ce Fata Mosului face ore suplimentare asteptand-o in zadar pe Sfanta Vineri.
Printesa il alege pe Fat Frumos doar daca Spanul si-a gasit o Cosanzeana mai tanara, iar Zana Maseluta si Ursitoarele stau la o sueta admirand pictorialul Mumei Padurii in Playboy.
Alba ca Zapada si-a facut trupa de stripperi din cei 7 pitici, in timp ce Printul s-a facut pompier ca sa salveze si el, totusi, pe cineva. Cenusareasa isi cauta partener pe net si ii da intalnire la Bamboo, Zana s-a saturat de bancurile cu blonde iar Pacala face emisiuni la radio.
Harap Alb are o companie de detectivi particulari cu Pasarila Lati Lungila, iar Hansel si Gretel candideaza pentru Parlament.
Lupul si-a pirdut si blana in procesul de hartuire intentat de Scufita Rosie, iar Peter Pan nu are nici o sansa impotriva termopanelor.
Cafenelele si cluburile sunt pline de personaje care abia asteapta sa-si etaleze cartonasele cu numele castelului in care "activeaza" si asteapta povestitorii sa-i remarce si sa-i faca celebri.
Toti alearga dupa un rol in povestea updatata a inceputului de mileniu, abandonand vechile carti incercand sa evolueze dupa regulile societatii de consum.
Numai ca, dincolo de toata aceasta parada, se afla intotdeauna si un Povestitor, care este in cautarea unei noi povesti "nemuritoare", a unui Fat frumos in stare sa retina atentia Cosanzenei prin ceea ce reprezinta fara sa imite tehnica Zmeului.
Povestitorul ii cauta pe cei care ies din cadenta si se impotrivesc curentului, pe ci pentru care gandul este o arma mai putenica decat buzduganul si pot scrie basmul modern fara sa foloseasca "glamour-ul" made in Bollywood pastrand firul rosu al vechilor istorisiri.
Indiferent daca erau "1001 de nopti", "Povesti nemuritoare", povestile Fratilor Grimm sau basmele romanesti.
Si imi plac in continuare, desi intre timp, povestile s-au schimbat.
"A fost odata" s-a transformat in "scurt istoric", "intr-o tara indepartata" a devenit "compania mama", "Imparatul Verde" = Presedinte si, evident "fetele imparatului" - subsidiarele.
Mult mai interesanta este, insa, transformarea lui Fat Frumos, a Spanului si a Imparatului Rosu ca sa nu mai vorbim de cea a Zmeului.
Fat Frumos aspira la pozitia Zmeului in timp ce Spanul evolueaza surprinzator in Topul ierarhiilor.
Rosu si Verde Imparat, deveniti buni prieteni in spatele conflictelor diplomatice, isi impart lumea orchestrand un joc de sah la nivel macro.
Ileana Cosanzeana si Frumoasa din Padurea Adormita sunt partenere de clubbing cu Fata Babei in timp ce Fata Mosului face ore suplimentare asteptand-o in zadar pe Sfanta Vineri.
Printesa il alege pe Fat Frumos doar daca Spanul si-a gasit o Cosanzeana mai tanara, iar Zana Maseluta si Ursitoarele stau la o sueta admirand pictorialul Mumei Padurii in Playboy.
Alba ca Zapada si-a facut trupa de stripperi din cei 7 pitici, in timp ce Printul s-a facut pompier ca sa salveze si el, totusi, pe cineva. Cenusareasa isi cauta partener pe net si ii da intalnire la Bamboo, Zana s-a saturat de bancurile cu blonde iar Pacala face emisiuni la radio.
Harap Alb are o companie de detectivi particulari cu Pasarila Lati Lungila, iar Hansel si Gretel candideaza pentru Parlament.
Lupul si-a pirdut si blana in procesul de hartuire intentat de Scufita Rosie, iar Peter Pan nu are nici o sansa impotriva termopanelor.
Cafenelele si cluburile sunt pline de personaje care abia asteapta sa-si etaleze cartonasele cu numele castelului in care "activeaza" si asteapta povestitorii sa-i remarce si sa-i faca celebri.
Toti alearga dupa un rol in povestea updatata a inceputului de mileniu, abandonand vechile carti incercand sa evolueze dupa regulile societatii de consum.
Numai ca, dincolo de toata aceasta parada, se afla intotdeauna si un Povestitor, care este in cautarea unei noi povesti "nemuritoare", a unui Fat frumos in stare sa retina atentia Cosanzenei prin ceea ce reprezinta fara sa imite tehnica Zmeului.
Povestitorul ii cauta pe cei care ies din cadenta si se impotrivesc curentului, pe ci pentru care gandul este o arma mai putenica decat buzduganul si pot scrie basmul modern fara sa foloseasca "glamour-ul" made in Bollywood pastrand firul rosu al vechilor istorisiri.
luni, 2 martie 2009
Schimbare?
Ati remarcat vreodata ca in anumite momente tensiunea devine materiala?
O piatra de moara macinand incet faina ingrijorarii si a deziluziei.
Zile gri insotite de un singur gand: "oare cand se va termina?"
Oameni trecand grabiti pe culoare, lipind zidurile, capete plecate, umeri impovarati cu o greutate invizibila, fete incordate si tigari scurte cu trei vorbe pe la colturi.
Un acut sentiment de inutilitate si o totala lipsa de perspectiva.
Marionete cu sfori lipsa, agitandu-se in cautarea unui papusar. Miscarea browniana a lui "acum, ma agit, demonstrez si poate...", la fel de inutila ca toate celelalte.
Directive peste directive, sarcini urgente fara finalitate concreta, "repede", "acum" si un Tic-tac asurzitor.
Discutii purtate in soapta, poli de putere efemeri, ordine date cu voce ascutita, menita sa te "asigure" ca lucrurile vor ramane asa cum sunt.
"Miscari de trupe", "eficientizare" de procese si tensiuna ochiului furtunii planand peste toti si toate.
Simulari acute ale puterii, hiene adulmecand lesurile ce vor veni, salturi pripite la jugulara si mirosul pregnant al inevitabilului. Hilara asemanare cu "Cele 12 munci ale lui Asterix si Obelix" -proba noptii pe campul de lupta bantuit de fantome. Doar ca, aici, este spectrul lui "nimeni" dupa ce ai fost "cineva", demonul lipsei de "spate" dupa ce, la adapostul "sustinerii" ai avut partea ta din prada.
Si, din nou, tensiunea. Avalansa unei schimbari navalind spre baza. Si umeri garboviti de teama lui "ce va fi?".
Ce ar putea fi?
Poate ca este momentul in care trebuie sa demonstram ca stim, daca stim.
Poate ca e cazul sa ne debarasam de frica indusa de cei care se pricep doar la ce fac ceilalti, si sa facem fara sa mai ventilam aerul povestind ca "vom face".
Poate ca este momentul sa adoptam tehnica sergentului : sa ascultam ordinele contradictorii, si sa facem ceea ce trebuie, lasand locotenentii sa se imbete cu iluzia puterii pastrate inca o zi.
Oricum, tornada care se apropie, va lasa pe loc doar pe cei bine ancorati in ceea ce stiu. Ceilalti vor rataci in cautarea unui "spate" care sa le garanteze o pozitie calduta pentru inca o vreme sau vor invata, intr-un final, sa faca ceva.
O piatra de moara macinand incet faina ingrijorarii si a deziluziei.
Zile gri insotite de un singur gand: "oare cand se va termina?"
Oameni trecand grabiti pe culoare, lipind zidurile, capete plecate, umeri impovarati cu o greutate invizibila, fete incordate si tigari scurte cu trei vorbe pe la colturi.
Un acut sentiment de inutilitate si o totala lipsa de perspectiva.
Marionete cu sfori lipsa, agitandu-se in cautarea unui papusar. Miscarea browniana a lui "acum, ma agit, demonstrez si poate...", la fel de inutila ca toate celelalte.
Directive peste directive, sarcini urgente fara finalitate concreta, "repede", "acum" si un Tic-tac asurzitor.
Discutii purtate in soapta, poli de putere efemeri, ordine date cu voce ascutita, menita sa te "asigure" ca lucrurile vor ramane asa cum sunt.
"Miscari de trupe", "eficientizare" de procese si tensiuna ochiului furtunii planand peste toti si toate.
Simulari acute ale puterii, hiene adulmecand lesurile ce vor veni, salturi pripite la jugulara si mirosul pregnant al inevitabilului. Hilara asemanare cu "Cele 12 munci ale lui Asterix si Obelix" -proba noptii pe campul de lupta bantuit de fantome. Doar ca, aici, este spectrul lui "nimeni" dupa ce ai fost "cineva", demonul lipsei de "spate" dupa ce, la adapostul "sustinerii" ai avut partea ta din prada.
Si, din nou, tensiunea. Avalansa unei schimbari navalind spre baza. Si umeri garboviti de teama lui "ce va fi?".
Ce ar putea fi?
Poate ca este momentul in care trebuie sa demonstram ca stim, daca stim.
Poate ca e cazul sa ne debarasam de frica indusa de cei care se pricep doar la ce fac ceilalti, si sa facem fara sa mai ventilam aerul povestind ca "vom face".
Poate ca este momentul sa adoptam tehnica sergentului : sa ascultam ordinele contradictorii, si sa facem ceea ce trebuie, lasand locotenentii sa se imbete cu iluzia puterii pastrate inca o zi.
Oricum, tornada care se apropie, va lasa pe loc doar pe cei bine ancorati in ceea ce stiu. Ceilalti vor rataci in cautarea unui "spate" care sa le garanteze o pozitie calduta pentru inca o vreme sau vor invata, intr-un final, sa faca ceva.
joi, 26 februarie 2009
2 in 1
Pentru ca Mugur a aruncat de doua ori manusa, reactia mea este una tipica societatii de consum: 2 in 1 ca samponul:
SUNT: eternul calator in cautarea orizonturilor largi. Un colectionar de zambete si gesturi neterminate. Un receptor de ganduri si emotii, vesnic in cautarea luminii, camuflat in uniforma incomoda a unei realitati cazone. Uneori sunt Madam Panseluta.
AS VREA: sa am curajul de a pasi pana la capat pe caile nebatatorite
PASTREZ: zi cu soare si amintirea fiecarui om frumos pe care il intalnesc
MI-AS FI DORIT: sa stiu mai mult, sa pot ierta mai curand sa pot fi mai mult eu in rlatia cu ceilalti
NU-MI PLAC: parvenitii, habotnicii, gospodinele moraliste si ci care s-au dotat cu ochelari de cal pentru minte
MA TEM: de autosuficienta , de invazia falsilor leaderi si de "lasa ca merge si asa"
AUD: linistea rasaritului de soare in savana
IMI PARE RAU: ca am falsat zambind celor pe care ar fi trebuit sa-i ignor, ca nu imi ascult intotdeauna instinctul si ca noi suntem calaii propriilor noastre suflete
NU SUNT: ceea ce si-ar dori altii sa fiu si nici atat de pozitiva pe cat ar trebui.
DANSEZ: cand imi place muzica si anturajul
CANT: doar sub dus ca sa nu sparg timpanele nimanui
NICIODATA: nu spun "niciodata". Am invatat ca roata se intoarce atunci cand te astepti mai putin
RAR: te las sa ma vezi la pamant
PLANG: atunci cand s-a umplut paharul
NU SUNT INTOTDEAUNA: asa cum mi-as dori. Dar asta imi arata ca mai am de lucru cu mine insami
NU IMI PLACE DE MINE: cand trebuie sa tac si sa inghit pentru ca nu pot face nimic si nici cand nu pot deosebi adevarul de fals
SUNT CONFUZA: atunci cand drumul pare lin; stiu ca vor urma gropi greu de ocolit
AR TREBUI: sa fiu ordonata, sa stiu sa gatesc, sa "ma conformez", sa falsez social, sa... Dar chiar trebuie?
Si acum "balsamul":
1. O ciudatenie, o chestie care te face (sau te-a facut candva) ciudat in ochii celorlalti.
Daca ar fi sa-i ascult pe cei din jur, sunt multe ciudatenii, nu una. Poate faptul ca ma placi sau nu. Neutru nu exista.
2. Fraza pe care o folosesti cel mai des si de unde vine ea…
"In concluzie" e o fraza pe care o folosesc pentru ca, atunci cand discut cu cineva, am tendinta de a-i transmite doar finalul unui rationament.
3. Filmul din 2008 care ti-a placut cel mai mult.
E serialul care imi place cel mai mult, Dr. House MD.
4. 3 defecte pe care le ai.
Acord prezumtia de nevinovatie, te iert dar nu uit si musc daca sunt calcata pe coada chiar daca astept ceva vreme ca sa o fac.
5. Cand esti cu adevarat fericit?
Cand intalnesc oameni frumosi pe dinauntru, cand reusesc sa fac ceva bun pentru cineva, cand e soare afara, cand iubesc si cand intalnesc persoane care se pot uita in ochii tai fara a fi psihopati.
Si, mai ales, cand ma pot exprima liber (mental, verbal si corporal) si cand privesc rasaritul de soare in savana.
SUNT: eternul calator in cautarea orizonturilor largi. Un colectionar de zambete si gesturi neterminate. Un receptor de ganduri si emotii, vesnic in cautarea luminii, camuflat in uniforma incomoda a unei realitati cazone. Uneori sunt Madam Panseluta.
AS VREA: sa am curajul de a pasi pana la capat pe caile nebatatorite
PASTREZ: zi cu soare si amintirea fiecarui om frumos pe care il intalnesc
MI-AS FI DORIT: sa stiu mai mult, sa pot ierta mai curand sa pot fi mai mult eu in rlatia cu ceilalti
NU-MI PLAC: parvenitii, habotnicii, gospodinele moraliste si ci care s-au dotat cu ochelari de cal pentru minte
MA TEM: de autosuficienta , de invazia falsilor leaderi si de "lasa ca merge si asa"
AUD: linistea rasaritului de soare in savana
IMI PARE RAU: ca am falsat zambind celor pe care ar fi trebuit sa-i ignor, ca nu imi ascult intotdeauna instinctul si ca noi suntem calaii propriilor noastre suflete
NU SUNT: ceea ce si-ar dori altii sa fiu si nici atat de pozitiva pe cat ar trebui.
DANSEZ: cand imi place muzica si anturajul
CANT: doar sub dus ca sa nu sparg timpanele nimanui
NICIODATA: nu spun "niciodata". Am invatat ca roata se intoarce atunci cand te astepti mai putin
RAR: te las sa ma vezi la pamant
PLANG: atunci cand s-a umplut paharul
NU SUNT INTOTDEAUNA: asa cum mi-as dori. Dar asta imi arata ca mai am de lucru cu mine insami
NU IMI PLACE DE MINE: cand trebuie sa tac si sa inghit pentru ca nu pot face nimic si nici cand nu pot deosebi adevarul de fals
SUNT CONFUZA: atunci cand drumul pare lin; stiu ca vor urma gropi greu de ocolit
AR TREBUI: sa fiu ordonata, sa stiu sa gatesc, sa "ma conformez", sa falsez social, sa... Dar chiar trebuie?
Si acum "balsamul":
1. O ciudatenie, o chestie care te face (sau te-a facut candva) ciudat in ochii celorlalti.
Daca ar fi sa-i ascult pe cei din jur, sunt multe ciudatenii, nu una. Poate faptul ca ma placi sau nu. Neutru nu exista.
2. Fraza pe care o folosesti cel mai des si de unde vine ea…
"In concluzie" e o fraza pe care o folosesc pentru ca, atunci cand discut cu cineva, am tendinta de a-i transmite doar finalul unui rationament.
3. Filmul din 2008 care ti-a placut cel mai mult.
E serialul care imi place cel mai mult, Dr. House MD.
4. 3 defecte pe care le ai.
Acord prezumtia de nevinovatie, te iert dar nu uit si musc daca sunt calcata pe coada chiar daca astept ceva vreme ca sa o fac.
5. Cand esti cu adevarat fericit?
Cand intalnesc oameni frumosi pe dinauntru, cand reusesc sa fac ceva bun pentru cineva, cand e soare afara, cand iubesc si cand intalnesc persoane care se pot uita in ochii tai fara a fi psihopati.
Si, mai ales, cand ma pot exprima liber (mental, verbal si corporal) si cand privesc rasaritul de soare in savana.
duminică, 22 februarie 2009
Versus noi insine
"Inteligenta Artificiala nu are nici o sansa in fata prostiei naturale!"
Simplu si cuprinzator. De ce sa ne mai zbatem?
Suntem inconjurati! Mai rau, ne complacem.
Ridicam Prostia la rang de strategie, si apoi ne chinuim coloana facand plecaciuni.
Ne chircim personalitatea de frica pierderii locului de munca si uitam ca in viata exista si cai nebatute.
Ne paralizeaza spectrul crizei.
Ne uitam in sus catre templul Prostiei si asteptam.
Tot cee ce primim sunt norme goale de continut, "modificari strategice" menite sa eficientizeze ceva, orice, dar care nu sunt, de fapt, decat o intoarcere la o structura modificata anterior tot pentru eficientizare.
Prostia are o calitate: este autosuficienta si un mare atu: este smechera.
Mai mult: noi am impus-o ca leader. Mai departe si-a creat singura reteaua.
Si in acest mod simplu ne-am dezarmat singuri in fata oricarei crize.
Hai sa analizam: sa presupunem ca solutia iesirii din criza, ar fi productia nationala de elefanti.
Mari, mici, de plus sau din piatra, cu trompa ridicata sau coborata, de toate marimile si culorile.
Si sa mai presupunem ca pentru a functiona eficient, fabrica de elefanti are nevoie de 300 de angajati, un sediu de 1000 - 1200 mp cu sali de conferinta cu tot si un singur CEO.
Simplist, stiu, dar sa continuam.
Buun, neamtul, ar folosi exact atata forta de munca, exact suprafata necesara dar ar angaja in proportie de 30% persoane cu diverse handicapuri.
Austriacul, ar folosi 200 de oameni care sa faca munca celor 300, 750 mp si cel putin 2 CEO.
Francezul, ar considera suficienti 150 de angajati, 50% fiind francezi, ar mai crea vreo 2 firme catre care sa externalizeze cate ceva si ar avea ceva mai multi sefuleti ca sa arunce pisica de colo colo.
Chinezul, ar aduce 600 de angajati pe care i-ar plati ca pe 200, intr-un spatiu de 500 mp, dar ar avea un randament de 200%.
Asta ar face ei.
Noi?
Simplu.
Noi vom avea 600 de angajati pe o suprafata de 3000 mp, platiti ca 1200 ca doar specialistii in elefanti sunt greu de gasit, un CEO si minim 2 adjuncti, daca nu 3, pentru obiectivitate.
10 divizii acolo unde este necesara doar una si, evident, una singura acolo unde sunt necesare mai multe, doar pentru a le mai "eficientiza" din cand in cand prin permutari, fie pentru a justifica activitatea, fie pentru a mai crea pozitii noi in structura.
Interpunem cel putin 3 persoane intre cel care generaza o actiune si cel care trebuie sa o execute, mai ales in cazul in care este nevoie de rapiditate.
Ne dotam cu cea mai noua tehnica de calcul, dar nu stim sa folosim Vista sau Excel, iar Internetul il privim ca pe un apanaj al adolescentilor ignorand avantajele evidente.
Ne plangem ca nu avem angajati performanti dar la Directia elefanti albastri il punem sef pe cel de la Puericultura elefantilor roz fara trompa, iar cel de la Analiza efectelor crizei asupra metabolismului elefantilor verzi este un specialist desavarsit adus cu mari eforturi de la Compania de promovare a lumanarilor tip candela cu miros de viata mai buna.
Comentam bugetul: prea mic dupa parerea noastra, analizam criteriile de "performanta" si satisfactia clientilor, 1 si cu 1 fac 2 sau 5 dupa caz, ne agatam de sabloane: " asa a fost intotdeauna" iar daca vine unul cu o solutie care se foloseste de 6 ani in Europa, avem argumentul suprem: " si cum si-au dat ei seama ca functioneaza intr-un timp asa scurt?" .
Facem plecaciuni: "da sefu', sigur sefu'", si nu avem curaj sa spunem ca legislatia s-a schimbat dar Normele privind plasarea elefantilor hibrizi nu, sau ca strategia de comunicare virala nu presupune sa imbolnavim pe cineva.
Avem tot felul de scuze: "nu s-a schimbat inca mentalitatea", "trebuie sa eficientizam activitatea, dar dureaza", etc.
Incercam sa nu ne abatem de la calea batuta, chiar daca asfaltul s-a crapat de mult si ne impiedicam de gropile lui "lasa ca merge si asa".
Dar, peste toate, aruncam poleiala participarilor si "membership-urilor" pretioase la tot felul de comitete si comitii, palida scuza pentru "nu stiu, dar ma dau mare".
In final, cand tragm linie, ce avem?
Declaratia de presa: " In ultimul an, Compania noastra a adus un val de noutati pe piata de profil pe fondul unei cresteri cu 250% a profitabilitatii, in baza implementarii unor tehnici novatoare de crestere a trompei elefantilor", etc.
Realitatea: " Cati elefanti din aia hibrizi am vandut? 3? Si aia au fost returnati?"
Si iar permutam si "eficientizam". Asta asa ca sa nu ne poate spune cei de la Autoritatea de gazduire a elefantilor ca nu am facut ceva.
A, si dam vina pe criza. Cea mai buna scuza.
Si pe Prostie.
Dar uitam ca noi am ales Prostia ca scuza la lenea de a descoperi caile mai putin batute.
Bagam capul in computer si ne ascundem de realitatea creata de noi.
Si apoi: "Inteligenta artificiala nu are nici o sansa in fata prostiei naturale".
Noi, insa, avem. Dar trebuie sa vrem.
Simplu si cuprinzator. De ce sa ne mai zbatem?
Suntem inconjurati! Mai rau, ne complacem.
Ridicam Prostia la rang de strategie, si apoi ne chinuim coloana facand plecaciuni.
Ne chircim personalitatea de frica pierderii locului de munca si uitam ca in viata exista si cai nebatute.
Ne paralizeaza spectrul crizei.
Ne uitam in sus catre templul Prostiei si asteptam.
Tot cee ce primim sunt norme goale de continut, "modificari strategice" menite sa eficientizeze ceva, orice, dar care nu sunt, de fapt, decat o intoarcere la o structura modificata anterior tot pentru eficientizare.
Prostia are o calitate: este autosuficienta si un mare atu: este smechera.
Mai mult: noi am impus-o ca leader. Mai departe si-a creat singura reteaua.
Si in acest mod simplu ne-am dezarmat singuri in fata oricarei crize.
Hai sa analizam: sa presupunem ca solutia iesirii din criza, ar fi productia nationala de elefanti.
Mari, mici, de plus sau din piatra, cu trompa ridicata sau coborata, de toate marimile si culorile.
Si sa mai presupunem ca pentru a functiona eficient, fabrica de elefanti are nevoie de 300 de angajati, un sediu de 1000 - 1200 mp cu sali de conferinta cu tot si un singur CEO.
Simplist, stiu, dar sa continuam.
Buun, neamtul, ar folosi exact atata forta de munca, exact suprafata necesara dar ar angaja in proportie de 30% persoane cu diverse handicapuri.
Austriacul, ar folosi 200 de oameni care sa faca munca celor 300, 750 mp si cel putin 2 CEO.
Francezul, ar considera suficienti 150 de angajati, 50% fiind francezi, ar mai crea vreo 2 firme catre care sa externalizeze cate ceva si ar avea ceva mai multi sefuleti ca sa arunce pisica de colo colo.
Chinezul, ar aduce 600 de angajati pe care i-ar plati ca pe 200, intr-un spatiu de 500 mp, dar ar avea un randament de 200%.
Asta ar face ei.
Noi?
Simplu.
Noi vom avea 600 de angajati pe o suprafata de 3000 mp, platiti ca 1200 ca doar specialistii in elefanti sunt greu de gasit, un CEO si minim 2 adjuncti, daca nu 3, pentru obiectivitate.
10 divizii acolo unde este necesara doar una si, evident, una singura acolo unde sunt necesare mai multe, doar pentru a le mai "eficientiza" din cand in cand prin permutari, fie pentru a justifica activitatea, fie pentru a mai crea pozitii noi in structura.
Interpunem cel putin 3 persoane intre cel care generaza o actiune si cel care trebuie sa o execute, mai ales in cazul in care este nevoie de rapiditate.
Ne dotam cu cea mai noua tehnica de calcul, dar nu stim sa folosim Vista sau Excel, iar Internetul il privim ca pe un apanaj al adolescentilor ignorand avantajele evidente.
Ne plangem ca nu avem angajati performanti dar la Directia elefanti albastri il punem sef pe cel de la Puericultura elefantilor roz fara trompa, iar cel de la Analiza efectelor crizei asupra metabolismului elefantilor verzi este un specialist desavarsit adus cu mari eforturi de la Compania de promovare a lumanarilor tip candela cu miros de viata mai buna.
Comentam bugetul: prea mic dupa parerea noastra, analizam criteriile de "performanta" si satisfactia clientilor, 1 si cu 1 fac 2 sau 5 dupa caz, ne agatam de sabloane: " asa a fost intotdeauna" iar daca vine unul cu o solutie care se foloseste de 6 ani in Europa, avem argumentul suprem: " si cum si-au dat ei seama ca functioneaza intr-un timp asa scurt?" .
Facem plecaciuni: "da sefu', sigur sefu'", si nu avem curaj sa spunem ca legislatia s-a schimbat dar Normele privind plasarea elefantilor hibrizi nu, sau ca strategia de comunicare virala nu presupune sa imbolnavim pe cineva.
Avem tot felul de scuze: "nu s-a schimbat inca mentalitatea", "trebuie sa eficientizam activitatea, dar dureaza", etc.
Incercam sa nu ne abatem de la calea batuta, chiar daca asfaltul s-a crapat de mult si ne impiedicam de gropile lui "lasa ca merge si asa".
Dar, peste toate, aruncam poleiala participarilor si "membership-urilor" pretioase la tot felul de comitete si comitii, palida scuza pentru "nu stiu, dar ma dau mare".
In final, cand tragm linie, ce avem?
Declaratia de presa: " In ultimul an, Compania noastra a adus un val de noutati pe piata de profil pe fondul unei cresteri cu 250% a profitabilitatii, in baza implementarii unor tehnici novatoare de crestere a trompei elefantilor", etc.
Realitatea: " Cati elefanti din aia hibrizi am vandut? 3? Si aia au fost returnati?"
Si iar permutam si "eficientizam". Asta asa ca sa nu ne poate spune cei de la Autoritatea de gazduire a elefantilor ca nu am facut ceva.
A, si dam vina pe criza. Cea mai buna scuza.
Si pe Prostie.
Dar uitam ca noi am ales Prostia ca scuza la lenea de a descoperi caile mai putin batute.
Bagam capul in computer si ne ascundem de realitatea creata de noi.
Si apoi: "Inteligenta artificiala nu are nici o sansa in fata prostiei naturale".
Noi, insa, avem. Dar trebuie sa vrem.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
