Scara

Cineva spunea ca " doua lucruri sunt omniprezente: hidrogenul si prostii".

Constat, insa, pe zi ce trece, ca in vietile noastre exista o prezenta care ne influenteaza tacut evolutia. Ne raportam la ea in fiecare moment al zilei, s-a insinuat in vocabular in literatura si mentalitati.

Mai veche sau mai noua, din lemn sau matase, la propriu si la figurat, scara este o masura a vietilor noastre.

Sus, jos, treapta de evolutie, scara valorilor, treapta ierarhica, scara magarului, scara din scena balconului, treapta sociala, si enumerarea poate continua.

Sunt convinsa ca, initial, scara a reprezentat elementul de legatura intre etajele aspiratiei umane spre inalt.

Acum insa, a devenit insa simbolul lui "eu sunt mare tu esti mic", eu sunt puternic tu esti slab".

Si este o constanta.

In fiecare zi vedem cum scara se urca si se coboara. Imagineaza-ti lumea, o imensa scara pe care urca dictatori si coboara tari din "lumea a 3-a", se ridica si se prabusesc economii, escaladeaza conflicte armate si se rostogolesc capete, sunt ridicati in slavi pseudozeii societatii de consum si sunt ascunsi in camaruta de sub trepte eroii. Totul pentru a ajunge in "varful piramidei" sau macar cu o treapta mai sus ca ceilalti, cu 5 minute mai puternici.

Si, in toata aceasta aglomeratie, timid, urca un calugar purtand cu sine chipul lui Dumnezeu, Allah, Buddha sau Messia.

Nu pare a fi incomodat de trepte, si nici de inghesuiala. Nu pare sa remarce animatia si tumultul Scarii urcate si coborate de atatea ori si in graba. Paradoxal, trece zambind printre adeptii discursurilor sforaitoare si spectatorii lacomi ai decaderii, printre cei insetati de glorie si "dumnezei" fiind singurul pentru care scara nu este un scop in sine ci doar calea spre gasirea acelui "ceva" care se afla acolo sus.



Intr-o alta dimensiune, scara este prezenta cu noi in fiecare zi.

Si aici aceeasi lupta surda pentru cucerirea urmatoarei trepte. Acelasi zumzet, aliante si intrigi pentru a pasi de pe treapta de lemn vechi pe cea de ciment, marmura si, in final, lemn de esenta tare acoperit cu mocheta de lux. Nu conteaza cum, ce compromisuri faci, si ce capete se rostogolesc atata vreme cat urcusul este garantat.

Aceeasi batalie pentru a te instala pe palierul de mic "dumnezeu."

Odata ajuns acolo, surpriza este de proportii, pentru ca deasupra fiecarui "mic dumnezeu", este un "dumnezeu " mai mare. Si, atunci, urcusul continua pana cand remarci ca, oricat de sus ai ajuns, nu esti niciodata suficient de sus.

In urcusul asta exista, uneori, un moment in care te trezesti si privesti in jur la ceea ce dai la o parte pentru o ambitie absurda.

Si te intrebi: Oare merita?

Si, abia din acel moment, incepe sa aiba sens. Pentru ca in minutul in care ai parasit scara intereselor meschine, incepi sa urci cu adevarat. Pasesti pe prima treapta a scarii care esti Tu.

Liber de invidii marunte si concepte stipulate in carti "de specialitate", accepti darurile fiecarei zile, sperand ca sa ai suficiente trepte pe care sa lasi urmele pasilor tai.