Jocul cu margele de sticla

"Ce noroc pe conducatori ca oamenii nu gandesc"
"Masele cred mai degraba o minciuna mare decat una mica" - Adolf Hitler

Suna ciudat de actual.
Si daca ne amintim ca acest omulet neinsemnat a fost motorul celui de-al doilea Razboi Mondial si ca a reusit sa faca o natiune intreaga sa creada in el si sa-l urmeze orbeste...
A fost un tip de leader.
L-am infierat, "Mein Kampf" a fost pusa pe lista cartilor interzise, paradoxal alaturi de Biblie, dar, cu siguranta, leaderii "democrati" l-au studiat.
Reusea sa isterizeze multimea cu discursuri goale de continut si sa mobilizeze soldati cu iluzia unui imperiu.
Si-a mascat paranoia expansionista dandu-le un motiv, o cauza pentru care sa lupte: sa elibereze lumea de amenintarea iudaica.
Suna din ce in ce mai cunoscut?
Acum o lume intreaga lupta impotriva "terorismului". Si a lui Osama.
Serios?
Sau, si de data asta, este tot o masca, un motiv, o cauza? O minciuna mare? Si extrem de usor de inghitit.
Este o strategie simpla: omul obisnuit nu va mai baga de seama ca nu are protectie sociala, ca nu are suficienti bani, ca i se maresc impozitele, ca i se iau drepturile atata vreme cat i se arata "pericolul" fie el uriasi, vrajitoare, hugenoti, neamul evreiesc, capitalism, teroristi sau criza mondiala.
La adapostul stindardului de lupta impotriva "dusmanului", se imparte harta lumii iar afacerile infloresc linistite.
Simplu.
Un sablon atat de comod si de usor de adaptat incat trece neobservat.
Se aplica de la nivel macro pana la nivel micro.
E un joc cu margele de sticla.
Incepe cu "bau-bau" din copilarie, apoi este diriga, decanul, minerii, Statul, criza mondiala...
Suntem atat de obisnuiti cu 'inamicul" incat nici nu ne mai intrebam daca este real sau nu. Il acceptam.
Dar apoi stim sa ne plangem ca suntem manipulati. Ca mergem pe un drum pe care nu l-am ales noi. Ne vaitam in public si in particular.
Suntem asa de ocupati sa ne fie frica si sa ne plangem de mila sa comentam situatia si implicatiile, sa peroram si sa ne ingrijoram, batalion de marionete luptand pentru suprematia unui papusar asupra altuia.
Incurcati in sfori si sufocati de butaforie nu vrem sau nu putem sa ne oprim.
Evadam uneori, dar suntem adusi inapoi sau ne intoarcem singuri la siguranta unei realitati cunoscute.
Pentru ca amenintarea "inamicului" comun, are ca efect fenomenul "suntem toti in aceeasi oala", ceea ce da sentimentul de apartenenta la grup. Indiferent cum este el.
Si, in fond, omul este un animal social, nu-i asa?