luni, 2 februarie 2009

Acasa

Vi s-a intamplat vreodata ca, mergand catre o destinatie oarecare, sa aveti sentimentul ca mergeti acasa?
Mda, acum cativa ani si eu as fi ridicat din spranceana si as fi raspuns: "Da , daca tocmai mi-am cumparat casa de vacanta in acel loc"
Dar asta a fost inainte de Mara, Masai Mara.
Stiu ca este foarte la moda sa mergi in Africa si apoi sa-ti publici pozele si impresiile in diverse tabloide.
Dar, in acest caz, eu nu-mi doresc sa fiu la moda si, in plus, am vazut prima oara Kenia inainte sa devina un trend.
Am continuat sa merg si dupa ce devenise o fitza.
Si am reusit sa descopar locuri in care "vedetele" nu au ajuns inca, si unde, sincer, nici nu cred ca vor merge pentru ca realitatea nu este in trend.
Dar, sa revenim la Mara (dezordine colorata in limba Masai).
Dupa trezirea la 4 dimineata in atmosfera umeda a coastei, un mic dejun acompaniat de zgomotul oceanului, cafeaua lesinata model piswasser de la hotel si doua banane ("mici ca mari va plac voua acolo in Europa") si drumul hurducat de 6 km pana la Ukunda, am ajuns la Airstrip.
Ukunda Airstip, nu se compara cu nimic din ceea ce stim, daca il raportam la comfortul celui mai amarat aerodrom din Romania este ca si cum am pune in balanta aeroportul Baneasa cu cel din Dubai.
Un cub din beton cu o singura incapere, la capatul unei piste de aterizare semanand izbitor cu un drum judetean.
Ai putea crede ca aici cursele aeriene sunt doar ocazionale, insa Ukunda are un trafic apropiat de al aeroportului Baneasa. Dimensiunile avioanelor difera. Si modul de zbor, cel de alimentare si, evident comfortul.
19 locuri, neantifonat si fara toaleta. In spatiul care a fost toaleta, s-a amenajat loc pentru bagaje, asa ca, ori iti rezolvi problemele inainte de zbor, ori astepti 2 ore pana ajungi la destinatie.
Sunt debarcati pasagerii de la Nairobi, se alimenteaza (manual) apoi ne imbarcam.
Cunoscator fiind, m-am asezat pe partea stanga, stiind ca voi vedea Kilimandjaro.
Mi-am pus centura de siguranta, la fel de inutila ca cea dintr-o Dacie veche, castile in urechi pe post de antifoane si m-am pregatit pentru cele doua ore de zbor VFR peste savana.
Am adormit pret de cateva minute, dar un gand neobisnuit m-a trezit: "Acasa, ma duc acasa". M-a invadat senzatia de nerabdare amestecata cu bucurie pe care o ai doar atunci cand te intorci acasa. Si, brusc, hurducaturile golurilor de aer nu m-au mai deranjat iar zgomotul motoarelor nu a mai parut asurzitor.
Am aterizat pe fasia plana din mijlocul savanei, si senzatia a devenit si mai puternica in momentul in care am tras in piept aerul prafos.
Am pus totul pe seama faptului ca ma intorceam in locuri deja cunoscute.
Camp-ul de pe malul raului Mara, cu poarta, dar fara garduri pentru ca animalele sa poata trce noaptea sa bea apa, jeep-urile casate ale armatei britanice, cel mai bun desert si rangerul favorit. Calatoria prin savana, off - road, iarba inalta si familiile de lei dormind lenese sub soarele de noiembrie.
Elefanti trecand agale pe langa noi, specie ciudata mirosind a benzina, turme de antilope si zebre, privindu-ne precaute, babuini homosexuali, gepardul cu 5 pui si Kenia express alergand prin iarba fluturandu-si coada.
Satele de masai, turistice sau cele mai putin turistice la marginea rezervatiei, o scoala in savana avand computere donate de o fundatie, dar fara curent electric, si copii care merg cate 5 km pe jos pana acolo dar care stiu unde e Romania. Un director de scoala intors de la Nairobi ca sa-i invete carte pe copii tribului si care locuieste in maniata ca toti ceilalti.
Targuiala pe "suveniruri", colane si bratarile de picior "pe care albii le poarta la mana", urechi decupate de cerceii grei si "olesere".
Seara in camp, focul de tabara si noaptea africana animata de zgomotele hipopotamilor si a unui bush baby topaind pe cort, si "lala salama" micsorand lampa cu gaz.
Rasfat, cafeaua adusa la pat la 5 dimineata, mirosul ademenitor care iti da curaj sa iesi de sub patura in frigul de dinaintea zorilor.
Plecarea din camp in linistea sfarsitului de noapte, infasurati in paturi in jeep-ul descoperit, drumul printr-o savana dominata inca de zgomotele noptii, si, la un moment dat, o geana timida de lumina.
Ne oprim si noi odata cu sunetele noptii.
Inaintea rasaritului, acolo, in the middle of nowhere, ai parte de un minut incredibil.
Pentru un minut este o liniste absoluta, sunetele noptii se sting iar cele ale zilei inca nu incep. Doar cerul isi schimba culoarea si apare prima raza de soare. E atat de liniste incat parca te dor urechile. Dar, pentru un minut, privesti intinderea de iarba si cerul schimbandu-se de la negru deplin la albastru clar, trecand prin purpurilul zorilor si ai senzatia ca atunci si acolo toata lumea este a ta.
Apoi, animalele diurne isi incep ziua; vraja dispare dar savana te fascineaza in continuare.
Prima data, am avut impresia ca ma uit la un reportaj pe Discovery Channel si ca, din greseala, am bagat capul in televizor.
Micul dejun in savana si cafeaua bauta pe capota masinii, rangerul care poate vedea coada unui leu in iarba de la 2 km fara sa aiba nevoie de binoclu si ucenicul samburu care ne povesteste ca isi construieste casa acoperita cu tabla (ultima fitza) si ca nu a fost niciodata intr-un oras.
Acelasi ucenic, ma informase la ultimul safari ca tropai mai rau decat o turma de elefanti iar acum spera ca nu imi mai amintesc cum arata.
O alta cafea bauta pe terasa atarnata deasupra raului Mara, un alt drum, un leopard, vulturi dand tarcoale lesului unei zebre, struti, un pui de antilopa proaspat nascut, girafe timide in mijlocul unui palc de arbusti, o alta familie de lei si un raget care ne zgaltaie jeep-ul.
Si sentimentul de libertate pe care ti-l dau spatiile deschise.
"Trecerea", turmele strangandu-se in acelasi loc chemate de o vraja necunoscuta, zebrele trecand precaute, cercetasi timizi, zgomotul sutelor de animale sarind orbeste de pe malul abrupt in apa raului pentru a ajunge in partea cealalta, prada usoara pentru crocoldilii ce dau tarcoale si hipopotamii, gardienii antilopelor incercand sa-i alunge.
Asfintitul scurt si noaptea cazand cu repeziciune deasupra corturilor.
Inca o dimineata si o zi mai calda, turma de buffalo si, din nou, o familie de lei dormind: pisici uriase la umbra unui baobab.
Mirosul savanei, amestec de iarba uscata, soare, praf si animale libere.
Si, din nou, senzatia de "acasa".
Pentru ca "acasa" esti liber de constrangeri si spatii inguste, liber de bariere sociale si trend-uri, liber de ierarhii si scalvia moderna a telefonului, liber, tu, orizontul savanei si acel minut la rasaritul soarelui.

Un comentariu:

Mugur spunea...

Da, am avut sentimentul ca sunt acasa fara sa fiu acasa... Am primit un telefon si am fost intrebat, printre altele, unde sunt. Si, raspunzand instantaneu "Cum unde sunt? Sunt acasa", am primit dojeneala "Iar ai pierdut avionul?!" Si in momentul ala am inteles ca de fapt eram acasa desi nu eram acasa...

Join

Radio Whisper | RadioWhisper.com