Poveste

"La barza chioara ii face Dumnezeu cuib" - zicala populara

"Intriga" pe scurt:

Pui de boxer (boxerita), luat dupa multe rugaminti avand ingrata misiune de inlocuitor.
Conflict deschis intre boxer si mama devenita dog-sitter.
Plansete si ultimatumuri: "ori eu ori ea".
Si dilema: "si acum?"
Internet, provideri de zgarzi de dresaj si, in fine, un site cu preturi rezonabile.
Telefon si... surpriza: "nu mai vindem accesorii de dresaj", urmata de: "dar facem dresaj"
Si, de aici, o conversatie extrem de lunga.
Apoi, un nume cunoscut, si constatarea: dar noi ne cunoastem!, urmata de"ce problema ai?"
Si, una bucata boxerita, este cazata si incepe dresajul la padocul in constructie.
Final: dupa 5 luni de, boxerita se intoarce acasa, dresata si cu apucaturi de caine lup.

Dar povestea nu este asta.
Povestea este despre oameni normali in vartejul de anormalitate egoista.
Despre oameni care iubesc animalele si asta se vede in modul in care este gandit fiecare detaliu al "hotelului" de caini.
Nu are nici o legatura cu "hotelurile" de fitze unde dai bani si iti iei cainele bolnav inapoi.
Este nou nout, padocurile au gresie si incalzire in podea iar mancarea este chiar premium.
Despre oameni care pun pe primul plan calitatea a ceea ce ofera si abia apoi profitul, relatia interumana fara meschinul "da' mie ce imi iese?".
Despre bucuria de a descoperi inca doi "Neo", care fac ceea ce le place, cu profesionalism si dragoste de animale.
Se poate ca acest post sa para sau chiar sa fie patetic. Si?
Eu il consider mai degraba trist.
E trist sa ajungem sa ne bucuram ca mai descoperim si Oameni in jurul nostru.
Si, mai ales, profesionisti.
E trist ca nu ne putem revansa decat cu un simplu "multumesc" si e si mai trist ca, uneori, uitam sa-l spunem pentru ca noi suntem de parere ca ni se cuvine.
Norocul nostru ca "la barza chioara ii face Dumnezeu cuib"