sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Ordinea de zi

Avem un apetit teribil pentru nenorociri.
Crime, falimente, sinucideri, accidente, divorturi, calomnii, violuri, curentul Emo, disponibilizari, afacerea valiza, saracie, analfabeti, pedofili, proxenenti, rata de indatorare, droguri, adulter, razboi, alcool si criza.
Cam astea ar fi "headline -urile" in presa si programele de stiri.
Le ridicam audienta si ratingul consumand lacomi articole, stirile de la ora 5, "Surprize, surprize", "Test de fidelitate" si fenomenul national: Elodia.
Si, daca nu e suficient, continuam cu filme pline de violenta.
Citim si tuguiem buzele, comentam stirile intreband retoric "unde o sa ajungem dom'le?".
Ingeram mizeria umana doar pentru a ne lamenta, ne simtim "conectati", ne da un sentiment de trista superioritate si siguranta distanta. Dincolo de paravanul paginii de ziar si al ecranului, "lumea" noastra e mai buna, "bine ca nu e mai rau", "lasa ca merge si asa".
Ne plangem de mila: " e criza dom'le", urmarim avizi vestile de la Parlament si iar comentam umfland balonul cu panica. Suntem atat de ocupati sa consumam uratul incat nu observam ca ne marcheaza. Suntem incruntati, cand nu ne plangem, barfim, inventam "adevaruri" si "scenarii", invidiem dar pretindem ca suntem invidiati, stim noi mai bine ce crede si simte fiecare, indiferent de subiect, muscam, dar numai pe la spate, confundam seriozitatea cu lipsa de vlaga, discursurile cu adevarul si zorzoanele cu stilul. Cautam "normalitatea' dar firescul ni se pare regizat.
Hohotele de ras sunt zgomotoase, cartile, prea scumpe iar arta inutila.
Ridicam ochii spre cer doar daca auzim elicopterul Politiei, ratam rasaritul deasupra cupolei CEC-ului si pescarusii de-a lungul Dambovitei, nu mai avem bancuri cu Bula iar despre Paunescu stim doar ca face politica, si, in goana noastra dupa "senzational", ne ratam pe noi insine.
Ne refuzam increderea, optimismul si vointa de a merge inainte fara a calca pe cadavre, ignoram poezia si dam la o parte tot ceea ce iese din sabloanele autoimpuse. Si apoi ne intrebam unde ne-a disparut "pofta de viata".
Niciunde, este tot aici, asteptand sa se termine programul de stiri si, intre doua reclame, sa ne aducem aminte de noi.
Vorba poetului:

"Haideti sa uitam sa vietuim urît
Mai avem pe lume ce iubi
Si satui de surogate pîna-n gît
Sa refacem ordinea de zi.
Daca-i bal, atunci sa fie, totusi, bal
Si un ceai sa fiarba în ibric
Puneti viata noastra punctul principal
Si în rest sa nu vorbiti nimïc. "

2 comentarii:

HTC photography spunea...

:) incisiv!

HTC photography spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

Join

Radio Whisper | RadioWhisper.com