Pe-un picior de plai

Da-i unui om un peste, si va fi satul o zi intreaga: invata-l sa pescuiasca, si va fi satul o viata intreaga - LAO TZU.
Asta daca el sa vrea sa invete sa pescuiasca.
Noi nu vrem.
Dam vina pe Miorita si asteptam cuminti sa ne inghita criza.
Un popor de fatalisti, bocitoare si carcotasi.
Incearca tu sa ma inveti sa pescuiesc, pentru ca eu ma voi plange cu siguranta de calitatea unditei, de locul de pescuit si de lipsa unui ceaun adecvat. Si voi astepta in continuare "inevitabilul".
In scoala primara ni s-a indus ideea ca Miorita reflecta filosofia poporului roman.
Ei bine, asa este.
Si atunci ca si acum m-am intrebat de ce a stat ciobanul si a astepta sa fie omorat cand putea face destule.
Acum am si raspunsul: oficial, asa se nasc martirii, de fapt pentru ca e mai simplu sa stai sa astepti fara sa faci nimic altceva decat sa te jelui de mila celor care te vor plange.
Uitati-va in jur. Ce vedeti? Nimic?
Evident.
Criza. Vine criza. A venit criza. Se adanceste criza.
Noi?
Ca si ciobanul mioritic, ne asezam sarica sub cap, privim la stele (eventual cele de pe steagul american) si asteptam.
Nu misca nimic.
Avem un guvern. Ei si? Lasam criza in standby, pana ne impartim noi jucariile.
Avem un sistem bancar. Vorbim despre masuri de criza, dar asteptam sa se termine de impartit jucariile ca sa le punem in aplicare.
Nu avem infrastructura. Am vrea, dar nu credem ca putem atrage fonduri europene ca sa rezolvam situatia.
Agricultura e la pamant. Minunat, dar nu e domeniu prioritar.
Ar trebui sa eficientizam procesele. Dar e mai simplu sa concediem personalul. Ce daca nu vom mai avea cu cine produce, si, automat, nu vom avea din ce plati ajutoarele de somaj.
Asteptam o solutie tot de la cei cu jucariile.
Ei, la randul lor, asteapta de la altii.
Baieti destepti insa. Pentru ca si ei tot mioritici sunt, stiu exact ce ne trebuie. Stiu ca nu ne vom apuca de pescuit si ca vom sta cu ochii la stele.
Si, ca sa nu ne plictisim, ne-au dat si noua o jucarie: oficializarea interceptarii telefoanelor, e-mail-urilor, etc.
Iar noi, asteptam fatalitatea, perorand indignati de legalizarea "invaziei in sfera personala".
Si asta, in timp ce altii isi impart linistiti zonele de pescuit pe care noi le ignoram.